Ana-Maria Păunescu a povestit ce experiențe are cu marele profesor și câte vieți a salvat.
”Inculpatul Beuran Mircea
Mă uit la știrile în regim de breaking news, care anunță, cu spectacol și cu cătușe zdrăngănitoare, o nouă arestare care va ține pagina întâi a ziarelor (care ziare?): Mircea Beuran, profesorul Mircea Beuran este arestat pentru 24 de ore pentru luare de mită. E 13 februarie, anul nici nu mai contează, pentru că mergem din rău în mai rău. Zece mii de euro spun că ar fi luat medicul, pentru scoaterea grabnică la concurs a unui post râvnit de x, y, z. Apoi se spune că „plata" s-ar fi făcut numai pentru ca Beuran să-l propună pe respectivul pentru funcție. Oricum ar fi, se întâmpla acum vreun an și jumătate. Brusc, „victima", dătătorul de mită, întâmplător medic tânăr, probabil cu o răvășitoare carieră înainte și-napoi, și-a amintit de bănuții săi, prost investiți, și a mers la DNA. Instituția, cu experiențe destule din anii ce s-au scurs, a procedat la arestarea preventivă a acestui pericol public. Nicio noapte în libertate nu mai putea petrece un om atât de periculos!
Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Îl cunosc pe Mircea Beuran. Mi-a operat bunicul, în 2011, când o boală nenorocită s-a cuibărit în sufletul lui mare. I-a oferit încă cinci ani de viață. Apoi, aceeași boală, revenită, l-a speriat până și pe dr. Beuran care, dintr-o ezitare pe care nu pot minți că am înțeles-o, nu l-a operat și a doua oară. Continuarea poveștii ține de drame personale, care nu trebuie tipărite pe nicăieri.
Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Îl cunosc pe Mircea Beuran. Colegii de salon ai bunicului meu, alți doi norocoși care fuseseră operați de „profesor", vorbeau cu ochii în lacrimi de șansa pe care le-a dat-o, prin bisturiul și dedicarea lui. Nu erau veniți pe pile, nu erau părinți, bunici, frați, copii de personalități, nu erau nici măcar cunoscuți mai vechi de-ai lui Beuran. Erau doar norocoși. Ei spuneau așa...
Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Îl cunosc pe Mircea Beuran. În octombrie 2010, a venit, după apelul meu disperat, în Dionisie Lupu, să îl convingă pe tata să se interneze. Cu toată dragoste și cu tot respectul pe care i le purta, Beuran i-a spus lui Adrian Păunescu: veniți la spital sau veți muri în fotoliu. Așa l-a convins pe tata să se interneze. Și nu cred că internarea a fost zadarnică. A fost doar tardivă. Din încrederea pe care o avea în profesorul Beuran au pornit, în orice caz, șansa și drumul (curmat de destine și neputințe) spre vindecare, spre mai bine.
Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Îl cunosc pe Mircea Beuran. L-am văzut zilnic la televizor în perioada în care cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație ținea prima știre. L-au plimbat la audieri, l-au încolțit, l-au dat afară din funcții. Miniștri de ocazie, oameni de ocazie, bieți pacienți de ocazie. Tot mai obosit și albit de umilințe. Nu fusese în sala de operație când a început incendiul, nu aruncase criminal cu spirt în foc pentru a se juca de-a scânteia pe trupul unui om, nici măcar nu fusese autorul moral al unei tragice erori. Și, totuși, știrile titrau: „Beuran a dat foc unei paciente".
Și azi îl cunosc pe Mircea Beuran. La fel cum mereu îl voi „cunoaște" pe Șerban Brădișteanu, altă victimă a sistemelor politice fără rușine
În sănătate, nu investim deloc. Umblă gândacii prin spitale de copii din afara Bucureștilor, mănâncă șobolanii pâinea rămasă de la bătrânii care primesc la masa de prânz atât: pâine cu apă. În spitale din România anilor 2020. Și noi? Arestăm niște profesori, începem „curățenia" cu simbolurile. Nu ștergem praful prefăcut în mucegai de pe coridoare, nu scoatem virgulele dintre subiect și predicat când vorbim despre boli incurabile, nu aducem echipamente care să depisteze maladiile, nu ne uităm în propriile carnete de sănătate, nu ducem campanii de lămurire cu privire la vaccinarea celor mici, nu suntem empatici cu suferințele celor mai triști ca noi. Dar nici nu ne plictisim. Pândim marii medici. De teamă că jocurile nu se vor mai putea face, de teamă că sistemul sanitar va continua să sângereze, fără ca autoritățile să se prefacă, măcar, că fac un minimum de efort.
Televizoarele urlă. Povestesc de mafia serviciilor medicale private care încalecă neputința serviciilor medicale de stat. E 13 februarie 2020. Devine rușinoasă data. Mircea Beuran doarme în arest. Unii suspuși sunt sigură că dorm fericiți. Unii supuși, poate medici, frustrați de cariera lor limitată, desfac o bere și o șuieră în colțul buzei: în sfârșit profesorul nu mai e profesor. Or mai fi și oameni normali care simt amar în cerul gurii și absențe în cerul lumii.
Mircea Beuran chiar a resuscitat părticele ale acestei Românii care se stinge, cu fiecare adiere. La ușa biroului său, de la Floreasca, la care am stat și eu, de mână cu oameni dragi, de mai multe ori, totdeauna era coadă. De pe la 7 dimineața. Coadă pentru prelungirea unui destin care tremura în fața bolii. Îi primea pe toți, le explica proceduri și variante de tratament. 10.000 euro, atât se spune că ar fi mita. O mită pentru care, înțeleg, există doar „dovada" unui denunț. Și, totuși, măsura luată nu-i deloc bâjbâită. După ore de audieri, după declarații semnate, parafate, procurorii au decis că inculpatul nu mai poate sta în libertate nici măcar până a doua zi. Pericol. Izolare. Carantină pentru Mircea Beuran.
E reținut pentru 24 de ore. Probabil cea mai tristă și infertilă „gardă" din viața sa. Urmează judecarea cererii de arestare pentru 30 de zile. Sper ca mâine – orice ar însemna mâine... – să nu mai fie valabile rândurile mele. I-au pus cătușe pe mâinile salvatoare. Așa arată și țara noastră: „Cătușe pe tâmple", vorba poetului, cătușe pe mâini de chirurgi, cătușe pe inimi, cătușe pe lacrimă. Țară-cătușă, îmi vine să urlu!”, a scris Ana-Maria Pănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
