Românii care folosesc bormașina la ore nepotrivite vor plăti sume uriașe.
Guvernul susține un proiect legislativ care prevede sancțiuni mai drastice pentru cei care perturbă liniștea vecinilor. Petrecerile zgomotoase, muzica dată prea tare sau utilizarea bormașinii la ore nepotrivite ar putea atrage amenzi de până la 12.000 de lei, relatează Știrile Pro Tv.
Românii deranjați frecvent de zgomotul nocturn salută inițiativa, care a fost votată anul trecut de Senat și a fost readusă acum în atenția Parlamentului.
Una dintre principalele modificări propuse este extinderea aplicării sancțiunilor și în mediul rural, nu doar în orașe, cum este reglementat în prezent. De asemenea, intervalul în care repetarea unei contravenții este sancționată suplimentar crește de la 24 la 72 de ore.
Concret, persoanele care deranjează liniștea între orele 22:00-08:00 sau în intervalul de prânz 13:00-14:00 vor risca o amendă între 1.000 și 2.000 de lei, față de plafonul maxim actual de 1.500 de lei. Dacă abaterea se repetă în 72 de ore, amenda poate ajunge la 6.000 de lei.
În cazul organizării de petreceri private, sancțiunile variază între 4.000 și 6.000 de lei, iar pentru recidivă, în următoarele trei zile, amenda poate ajunge la 12.000 de lei. Cei care nu își permit să plătească vor trebui să presteze muncă în folosul comunității.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, care are rol decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News