Fifor: Cei care au depus moţiunea vor doar să dărâme, nu sunt în stare să construiască nimic

Eduard Pascu / 14 iun 2019 / 13:37 Salveaza PDF Comentarii
Mihai Fifor
Descriere foto: Mihai Fifor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, susţine că partidele care au depus moţiunea de cenzură "vor doar să dărâme, dar nu sunt în stare să construiască nimic", precizând că România "nu îşi permite o astfel de aventură".

"Ce vor sa facă pentru români cei care au depus moţiunea împotriva Guvernului? Nimeni nu răspunde la această întrebare. Orban zice că ar vrea prim-ministru, dar Tudose spune că el ar fi mai potrivit. Ca să îi împace, consilierul preşedintelui PNL spune că ar fi mai bine să rămână PSD la guvernare. Barna de la USR vine cu alte năzbâtii: nu vrea la guvernare, dar vrea anticipate. Se ceartă şi pe Constituţie. Preşedintele Iohannis vrea revizuire restrânsă, doar pe referendum, USR vrea revizuire lărgită. Domnul Iohannis zice că vrea consens naţional, dar nu-i iese decât un simulacru de pact al Opoziţiei", a scris Fifor, vineri, pe Facebook.

El spune că moţiunea de cenzură nu va fi adoptată.

"Ei zic doar 'Jos PSD', dar niciunul nu e în stare să ofere ceva bun pentru români. Nicio propunere de guvern, nicio propunere serioasă de prim-ministru, niciun program de guvernare. Vor doar să dărâme, dar nu sunt în stare să construiască nimic. România nu îşi permite o astfel de aventură. Asta ne uneşte! PSD nu va lăsa ţara pe mâna acestor impostori. Moţiunea nu va trece!", a adăugat social-democratul.

Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Dăncilă trebuie demis; Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot" a fost depusă miercuri şi urmează să fie dezbătută şi votată pe 18 iunie. Moţiunea a fost semnată de 173 de parlamentari PNL, USR, PMP şi UDMR şi neafiliaţi, iar pentru a fi adoptată este nevoie de 233 de voturi favorabile.

Vezi și: Barna, nemulțumit de Iohannis: Ne trebuie un președinte vizibil şi implicat


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25