Fifor: Armata Română va avea o nouă armă de asalt

foto: MApN
foto: MApN

România va lansa, până la sfârşitul anului 2019, un prototip al unui transportor blindat flotabil, a anunţat, joi seară, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

Potrivit acestuia, noul transportor va fi produs la Uzina Mecanică Moreni, în cooperare cu o companie germană. Ministrul Apărării a subliniat că transportoarele blindate care vor fi produse la Moreni vor intra în dotarea Armatei Române şi se vor alătura celor 227 de transportoare Piranha care vor fi achiziţionate, în perioada imediat următoare, de statul roman.

"Programul cu transportoare blindate este mai amplu. El este aprobat în CSAT la nivelul a 600 de transportoare, parte dintre ele transportoare flotabile. Acestea ar urma să se dezvolte pe o colaborare cu compania germană Rain Metal, un proiect de cercetare care se dezvoltă la Uzina Mecanică Moreni. Ar trebui undeva spre sfârşitul anului 2019 să avem prototipul acestui transportor blindat flotabil care, ulterior, să fie dezvoltat şi produs la Moreni, şi insist pe lucrul acesta, a afirmat Fifor, într-o emisiune la Antena 3.

El a arătat că, deşi bugetul pentru înzestrarea Armatei este foarte mare, o parte din fondurile alocate 'se întorc în ţară pe industria de apărare'. 'Foarte mulţi din banii aceştia se întorc în ţară pe industria de apărare, industrie naţională de apărare care are nevoie de lucrurile acestea ca de aer, pentru că discutăm de una dintre cele mai importante ramuri ale economiei româneşti cu care întotdeauna România s-a mândrit şi cu care a făcut performanţă', a adăugat Mihai Fifor.

[citeste si]

Guvernul României a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care s-au aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape a programului esenţial de înzestrare 'Transportor blindat pentru trupe 8x8'. Actul normativ prevede încheierea unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma PIRANHA 5 şi a suportului logistic iniţial cu General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel