Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia unei fetiţe de 4 luni, din Alba-Iulia, care a decedat în cabinetul medicului de familie.
Conform reprezentanților instituției Avocatul Poporului, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.
În luna februarie 2019, o fetiță de numai patru luni a decedat în cabinetul medicului de familie. Deși s-au efectuat manevre de resuscitare, acestea s-au dovedit a fi zadarnice.
Incidentul a avut loc în cabinetul unui medic de familie din municipiul Alba Iulia, cabinet situat la parterul sediului în care funcţionează şi Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Potrivit primelor informaţii primite de autorităţi, bebeluşul a fost adus la cabinetul medical cu mai multe afecţiuni.
„Direcţia de Sănătate Publică s-a sesizat cu privire la decesul unui bebeluş de patru luni în incinta Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde sunt şi mai multe cabinete ale medicilor de familie. Am demarat o anchetă la nivelul DSP Alba. La rândul lor, Poliţia şi Parchetul au demarat o anchetă proprie. Deocamdată, nu avem foarte multe date pe care să le facem publice. Din câte ştim noi, fetiţa intrase în cabinetul medicului de familie într-o stare destul de proastă de sănătate. Ştim că avea mai multe afecţiuni", a declarat presei şeful DSP Alba. Potrivit acestuia, manevrele de resuscitare s-au dovedit zadarnice.
Vezi și:
VOT Kovesi. Tăriceanu, primele declarații
Şerban Nicolae: Ar trebui preluat modelul din PE: procurorul general să fie numit de Parlament
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu