Liberalul Daniel Fenechiu s-a contrat puternic cu secretarul de stat Veaceslav Șaramet, în direct, la Antena 3. Totul a început de la declarația consilierului premierului României, Darius Vâlcov, care a susținut că dacă nu vor lichida mafia din România, vor fi lichidați fizic.
Iată dialogul dintre cei doi:
Veaceslav Șaramet: Din cei trei judecători care au dat ultima sentință în ultimul dosar al președintelui partidului Liviu Dragnea, cel puțin doi au fost supuși unor presiuni extraordinare și astea încep să iasă la iveală tocmai acum.
Daniel Fenechiu: Domnule, o spui cu atâta convingere parcă ai fost acolo la presiuni.
Veaceslav Șaramet: Nu o zic eu, o zic dosarele de la DNA în care sunt implicați acești judecători (...). Judecătorul Iepure este implicat într-un dosar cu niște clase în Constanța.
Daniel Fenechiu: De unde știm noi treaba asta?
Veaceslav Șaramet: Cum adică de unde? Este peste tot în presă.
Daniel Fenechiu: Eu m-am săturat de treaba asta. O grămadă de lideri PNL au fost trimiși în judecată: Orban, Blaga, Motreanu... Oamenii au făcut un pas în spate până s-a terminat procesul.
Veaceslav Șaramet: Toți sunt penali, mai puțin Iohannis.
Daniel Fenechiu: Voi aveți o singură chestiune: comparația cu Iohannis. Ce treabă are Iohannis cu asta? Iohannis vrea să-l omoare Vâlcov? Să-l suprime fizic? Că asta ne spune Vâlcov. Stai puțin că ești un om tânăr, să mă ierte Dumnezeu, chiar crezi că în septembrie o să se apuce cineva să-i suprime pe Dragnea și pe Vâlcov?
Veaceslav Șaramet: Eu nu am spus asta. Eu am spus că există anumite presiuni. Doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat pe Dragnea au dosare.
Daniel Fenechiu: Asta e opinia ta, domnule! (...)
Veaceslav Șaramet: Domnule Fenechiu, în prezența dumneavoastră nu mai spun de Orban și de Iohannis. Gata, sunt cei mai curați!
Daniel Fenechiu: Oamenii ăia se uită la noi. Nu puteți să vindeți ideea că PNL e aliat cu statul paralel și că voi sunteți singurii cinsitiți (...) Spune-mi și mie un pesedist corupt.(...) Niciunul nu a furat, niciunul nu a făcut nimic, toți sunt perfecți, numai statul paralel și PNL-ul le vrea viața, gâtul.
Veaceslav Șaramet: Încă o dată îmi băgați vorbe în gură pe care eu nu le-am spus. V-ați enervat că am zis de domnul Orban. Orban cel e mai curat.
Daniel Fenechiu: Dacă Orban a greșit, să răspundă, frate! Dacă a greșit și a furat să îl ia și să îl închidă!
Veaceslav Șaramet: V-am spus că nu mai zic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News