O tânără din Capitală a fost salvată de polițiști după ce fostul partener, un bărbat cu 23 de ani mai în vârstă, cetățean britanic, a agresat-o și a ținut-o cu forța în locuința sa.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean britanic, a fost reținut de polițiștii bucureșteni după ce și-a agresat fosta parteneră într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei. Incidentul s-a petrecut marți dimineață, iar agresorul va fi prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă.
Potrivit informațiilor furnizate de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), victima, o tânără de 22 de ani, se întorcea acasă când a fost surprinsă în fața blocului de fostul concubin. Acesta ar fi devenit agresiv, ar fi amenințat-o și i-ar fi smuls cu forța telefonul mobil și cheile de la apartament.
Autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112, înregistrat în jurul orei 07:50, în care se semnala că o femeie strigă după ajutor. Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat rapid la adresa indicată.
„Poliţiştii au intervenit de îndată, au pătruns în locuinţa din care se auzeau strigătele şi au prins în flagrant un bărbat care agresa fizic o femeie. Oamenii legii au imobilizat persoana în cauză, cu respectarea dispoziţiilor legale şi au protejat de urgenţă persoana vătămată”, a transmis DGPMB.
Atât agresorul, cât și victima au fost conduși la secție pentru audieri. Ancheta a scos la iveală faptul că bărbatul ar fi intrat ilegal în apartamentul femeii, obligând-o să intre în locuință și adoptând un comportament intimidant și violent. În locuință, acesta ar fi constrâns-o prin șantaj să răspundă la anumite întrebări, lipsind-o astfel de libertate până la sosirea polițiștilor.
Tânăra a fost informată în legătură cu drepturile conferite de Legea nr. 217/2003 privind combaterea violenței domestice și a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu. De asemenea, autoritățile au decis montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare pentru siguranța victimei.
În urma probelor strânse până acum, polițiștii au decis reținerea agresorului pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat miercuri în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Bărbatul este anchetat pentru mai multe infracțiuni grave: tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci