Femeia care a lăsat un mesaj critic la adresa lui Putin pe mormântul părinţilor lui, arestată

Fotografie de la Ron Lach, Pexels
Fotografie de la Ron Lach, Pexels

Autorităţile din Sankt Petersburg au arestat-o pe femeia care a lăsat un mesaj critic la adresa lui Vladimir Putin pe mormântul părinţilor lui. 

La Sankt Petersburg, o instanţă a plasat-o în arest la domiciliu pe Irina Ţibaneva, în vârstă de 60 de ani, o locuitoare a oraşului, sub acuzaţia de profanare a mormintelor din cauza unui bileţel lăsat pe mormântul părinţilor lui Vladimir Putin, relatează Serviciul rusesc al BBC.

Potrivit anchetatorilor, pe 6 octombrie, Irina Ţibaneva "având intenţia de a profana mormântul, pe criterii de ură politică şi ideologică, a comis acte imorale cinice, care contrazic normele acceptate de societate, lăsând un bilet cu un mesaj jignitor adresat preşedintelui Federaţiei Ruse, profanând astfel locul de veci. Mediazona referindu-se la dosarul în cauză, indică faptul că în bileţelul respectiv scria: Părinţi de maniac, luaţi-l la voi, el lasă în urma sa şi produce numai durere şi necazuri, toată lumea se roagă pentru moartea lui, moartea lui Putin. Aţi crescut un maniac, un ciudat şi un criminal"."

Ţibaneva a recunoscut că a lăsat acest bilet după ce a urmărit ştirile, şi-a dat seama că totul este foarte înfricoşător, totul este foarte trist şi sunt mulţi morţi, referindu-se în mod evident la războiul din Ucraina.

Potrivit instanţei, Irina Ţibaneva se poate confrunta cu muncă obligatorie şi forţată, arest până la şase luni sau închisoare până la cinci ani. Pedeapsa maximă conform acestui articol din legislaţia rusă este de cinci ani de închisoare. Femeia a fost reţinută iniţial pentru 72 de ore, iar apărarea urmează să examineze probele invocate de ofiţerii ruşi, potrivit ediţiei ruse a BBC. Fiul ei spune că nu cunoaşte prea multe despre bilet, însă mama i-a spus că a scris acolo ceva despre moarte. Femeia a mers la cimitir joia trecută, iar un poliţist a venit la ea acasă în dimineaţa zilei de luni, 10 octombrie. A refuzat să deschidă multă vreme, dar au ameninţat-o că vor sparge uşa, a precizat fiul ei.

Mormintele părinţilor lui Putin, Vladimir Spiridonovici şi Maria Ivanovna Putina, se află la Cimitirul Serafimovsk din Sankt Petersburg. Cei doi au decedat în 1998 şi 1999. La sfârşitul lunii septembrie, presa rusă scria că persoane necunoscute au lăsat pe mormintele lor bileţele în care scriau că fiul lor, Putin, se comportă urât, că a chiulit de la orele de istorie şi că ameninţă că va arunca întregul mapamond în aer, cerându-le părinţilor să ia măsuri, scrie rador. 

Profilul psihologic al lui Putin, "copilul minune". Gabriel Diaconu: Cotropirea Ucrainei e căutarea acelor părinţi pe care nu i-a avut niciodată

Multă lume este curioasă să citească un profil psihologic al lui Vladimir Putin. Fără să am pretenţia unei descrieri definitive, dar după un studiu riguros al biografiei sale, aşa cum se cuvine, am să tentez mai mult un crochiu, nicidecum o analiză comportamentală.

În scrierea ei am avut la dispoziţie trei cărţi scrise de autori recunoscuţi în domeniul lor:

• Kremlin Winter, a lui Robert Service

• The Invention of Russia, a lui Arkadi Ostrovski

• The Man Without a Face, a Mashei Gessen, respectiv

• documentarul de peste patru ore de interviuri făcute de Oliver Stone cu Vladimir Putin pentru Showtime.

Fiecare dintre aceşti autori observă perioadele din devenirea lui Vladimir Vladimirovici, respectiv: copilăria în Leningrad, perioada de studii la facultatea de drept, trimiterea la post în Dresda, în perioada URSS, apoi perioada de după căderea URSS ca mână dreaptă a lui Anatoli Sobchak, venirea la Moscova, felul în care intrat în graţiile ”familiei” lui Elţîn după o scurtă perioadă ca şef al FSB, apoi preluarea puterii, transferul dinspre Elţîn spre Putin, şi – treptat – acapararea oligarhilor, trădarea foştilor aliaţi (Berezovski, Khodorkovski), finalizată prin reformarea curţii ”feudale”, de inspiraţie ţaristă şi moştenire sovietică, pe care o vedem astăzi. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel