FCSB- Sporting. Restricții de circulație în Capitală

Ema Apostu / 23 aug 2017 / 08:05 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Traficul rutier va fi restricţionat miercuri în zona Arenei Naţionale, unde va avea loc, de la ora 21,45, meciul de fotbal dintre echipele F.C.S.B. şi F.C. Sporting Lisabona. 

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, începând cu ora 18,00, traficul rutier va fi restricţionat, cu excepţia RATB, progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, astfel: pe str. Maior Coravu, între şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; str. Pierre de Coubertin, între şos. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; bd. Basarabia între Piaţa Muncii şi bd. Chişinău; str. Toni Bulandra între Vatra Luminoasă şi rond str. Maior Coravu. 

De marţi seara, de la ora 20,00, a fost restricţionată parcarea autoturismelor în zona intrării din bd. Basarabia a Stadionului Naţional Arena. 

Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule: să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic. 

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi. 

[citeste si]


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27