FBI: Infracţionalitatea a continuat să scadă în 2018 în SUA

Infracţionalitatea a continuat să scadă în SUA în 2018, înscriindu-se în tendinţa pe termen lung întreruptă pentru scurt timp în 2015 şi 2016, a anunţat luni Biroul Federal de Investigaţii (FBI), transmite AFP.

În 2018, statistica FBI a contabilizat puţin peste 1,2 milioane de infracţiuni comise cu violenţă, în scădere cu 3,3% faţă de 2017. Numărul crimelor s-a redus cu 6,2%, din cele 16.214 omucideri voluntare aproape trei sferturi fiind comise cu arme de foc. În schimb, numărul violurilor declarate a crescut cu 2,7%, posibil ca efect al mişcării #MeToo. În scădere se află însă infracţiunile împotriva proprietăţii, pentru al şaselea an consecutiv, mai ales datorită diminuării cu 12% a cazurilor de furt prin efracţie.

După un vârf la începutul anilor 1990, infracţionalitatea s-a redus permanent, cu excepţia anilor 2015-2016, marcaţi de o creştere a cazurilor de crime pe fondul traficului de droguri şi al războaielor între bande în metropole precum Chicago, Houston sau Baltimore. Cu un raport de cinci crime la 100.000 de locuitori, SUA se situează mult în spatele unor ţări din America Latină (31 în Brazilia, 62 în El Salvador, 25 în Mexic), dar în faţa ţărilor europene (1 în Germania, Italia, Franţa) sau a Japoniei (sub 1), conform celor mai recente date ale Băncii Mondiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel