Fată de 15 ani, suspectă de COVID-19, dosar PENAL pentru fals în declarații

O minoră este cercetată penal după ce a făcut fals în declarații, ea având simptome de coronavirus. 

Poliţiştii argeşeni au deschis un dosar penal pentru fals în declaraţii în cazul unei minore de 15 ani cu simptome de COVID-19, care nu a spus la spital că părinţii ei sunt în izolare la domiciliu după revenirea din străinătate, a anunţat, luni, Instituţia Prefectului, scrie Agerpres. 

"A fost întocmit un dosar penal (in rem) pentru fals în declaraţii, după ce o minoră de 15 ani s-a prezentat la Spitalul de Pediatrie Piteşti, cu simptome asociate îmbolnăvirii cu virusul COVID-19. Aceasta a declarat iniţial că nu a venit din străinătate şi că nu are cunoştinţe care să fi venit de curând din altă ţară. În urma verificărilor, s-a stabilit că părinţii acesteia se aflau în izolare la domiciliu, în urma revenirii din Suedia, din ziua de 10 aprilie", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.

Sute de persoane au fost verificate 

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost verificate 528 de persoane din Argeş în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de izolare şi carantină. Au fost aplicate două amenzi, în valoare de 6.000 de lei, pentru două persoane care nu au respectat măsura izolării, fiind totodată dispusă măsura introducerii în carantină instituţionalizată.

În acelaşi interval au fost aplicate 375 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 642.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel