Fără stat de drept, fără fonduri UE. Corina Creţu, avertisment: E absolut necesar!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Europarlamentarul Corina Creţu a reacţionat după acordul încheiat la nivel european pentru condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. 

"Fondurile europene vor fi condiționate de respectarea statului de drept. Însă e absolut necesar ca beneficiarii finali să nu aibă de suferit!!

Comisia de Control Bugetar a Parlamentului European (CONT) - a cărei Membră sunt - a ajuns la un acord cu reprezentanții Consiliului Uniunii Europene privind condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept. Pe tot parcursul acestei dezbateri, poziția mea a fost consecventă.", a scris Corina Creţu pe Facebook. 

Ce este IMPORTANT de reţinut

"E un pas important, dar sunt două aspecte fundamentale pe care vreau să le subliniez:

1. Acest mecanism ar trebui să fie unul preventiv, și nu represiv. Domeniul de aplicare se referă la valorile fundamentale, dar și la fraude fiscale, precum și la încălcări ale independenței judiciare. Comisia Europeană va fi cea care va monitoriza situația fiecărui Stat Membru, iar acest mecanism va trebui ca în primul rând să încerce să îndrepte situațiile de încălcare a statului de drept. De altfel, procedura se va desfășura în felul următor: Comisia identifică încălcarea statului de drept și trimite notificarea Statului Membru, care are la dispoziție 3 luni pentru a reacționa.

2. Acest mecanism NU trebuie să afecteze beneficiarii finali ai fondurilor europene, care nu pot fi ținuți responsabili pentru acțiunile politice ale Guvernelor naționale. Comisia Europeană trebuie să găsească cele mai potrivite metode astfel încât să evite o situație neplăcută pentru proiectele care sunt deja în curs de implementare.

Sper ca acest mecanism de condiționalitate să contribuie la buna gestiune financiară a viitorului Cadru Financiar Multianual (Bugetul UE pentru 2021-2027), dar în același timp să protejeze cetățenii și investițiile atât de necesare pentru îmbunătățirea vieții lor.", a mai scris Corina Creţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel