„Fără penali în funcţii publice”. CCR, decizie de ultimă oră. Dan Barna, primul mesaj

Dan Barna
Dan Barna

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că iniţiativa USR „Fără penali în funcţii publice” este constituţională.

Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că iniţiativa legislativă cetăţenească de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice, îndeplineşte prevederile constituţionale.

Pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice „Fără penali în funcţii publice" au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.

„După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească 'Fără penali în funcţii publice'. Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului", preciza preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea.

Prima reacție din USR

Decizia Curţii Constituţionale arată încă o dată că aceasta trebuie să fie în Constituţie, a afirmat preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.

„Victorie la CCR! Iniţiativa 'Fără Penali în funcţii publice' este constituţională. Curtea Constituţională a României a validat astăzi constituţionalitatea iniţiativei 'Fără Penali în funcţii publice'. Decizia CCR aduce iniţiativa cetăţenească semnată de peste un milion de români mai aproape de Constituţie. Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale arată încă o dată că iniţiativa 'Fără Penali' trebuie să fie în Constituţie. 'Fără Penali' este dorinţa a un milion de români care vor o Românie îndreptată spre dezvoltare, iar primul pas este ca în fruntea ţării să nu mai fie persoane condamnate penal pentru fapte de corupţie. Îmi exprim încrederea că va fi votată şi sprijinită de parlamentarii tuturor partidelor politice, asemeni cetăţenilor care au semnat iniţiativa”, a spus preşedintele USR, Dan Barna, potrivit unui comunicat.

El aminteşte că, după pronunţarea Curţii Constituţionale, iniţiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii şi vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum şi vot majoritar.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel