Familia Regală, anunț despre pierderea fostului director al Fundației Principesa Margareta

Doliu
Doliu

Fostul director al Fundației Principesa Margareta a României, dr. Elisabeta Dragomirescu, a încetat din viață, sâmbătă, potrivit unui anunț postat pe  site-ul romaniaregala.ro.

"Ieri, 18 februarie 2017, a trecut la cele veșnice dr. Elisabeta Dragomirescu, fost director al Fundației Principesa Margareta a României.

Dr. Dragomirescu s-a născut la 3 iulie 1947 în orașul Dej, din județul Cluj. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinară din București în anul 1970. Ulterior, se dedică cercetării medicale la Institutul Oncologic din București. A colaborat o lungă perioadă de timp cu profesorul Alexandru Trestioreanu", precizează anunțul Familiei Regale.

"A fost director al Fundatiei Principesa Margareta a României, într-una dintre cele mai dificile perioade din viața organizației, între anii 1993-1998. A creat si desfășurat proiecte sociale, culturale, educaționale și medicale. Printre categoriile defavorizate sprijinite de fundație în perioada directoratului Elisabetei Dragomirescu s-au numărat copiii infectați cu HIV, persoanele vârstnice, cele opt Case pentru Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din Capitală. A creat cabinete de consultații juridice gratuite pentru persoanele cu venituri mici. A înființat Clubul Seniorilor din București.

Pentru dotarea cu aparatură medicală și achiziționarea de medicamente a acordat sponsorizări cu sprijinul celorlalte filiale ale Fundației Principesa Margareta din SUA, Franța, Belgia, Elveția și Marea Britanie. Beneficiare ale acestor proiecte au fost spitalele Budimex, Grigore Alexandrescu, Colentina, Maternitatea Bucur, din Buhuși și din Constanța.

Fundația și-a îndreptat atenția către familiile cu mulți copii, vârstnicii singuri, asistați la domiciliu, și către căminele pentru bătrâni. A susținut financiar programul de terapie prin artă Artschool, în colaborare cu UNITER, pentru copiii aflați în orfelinate din București, Codlea, Piatra Neamț și Constanța.

Pentru meritele ei profesionale și calitățile sale umane, dr. Elisabeta Dragomirescu a fost distinsă de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în anul 2008, primind medalia cu numărul 1.

Dumnezeu să o odihnească!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel