Factură de peste 1000 lei la gaze, venită la un bloc din Galaţi unde NU EXISTĂ consumatori

Fotografie creată de suludan diliyaer, de la Pexels
Fotografie creată de suludan diliyaer, de la Pexels

O asociaţia de proprietari din Galaţi a primit o factură la gaze de peste 1000 de lei, deşi acolo nu există consumatori. 

Asociația de proprietari nr. 122 din Galați a primit, pe 31 ianuarie, o factură la gaze în valoare de 1.160 de lei pentru blocul A, echivalentă unui consum de 4.870,8 kWh. Ciudat este că, la data emiterii facturii, în blocul respectiv nu mai era niciun consumator branșat la sistemul comun de alimentare cu gaze, toți locatarii având branșamente individuale. Ultimul client „de la comun” se debranșase pe 19 ianuarie, iar asociația a notificat compania Distrigaz Sud Rețele să ridice contorul comun, care nu mai avea „obiectul muncii”. În loc de asta, a venit o factură de peste 1.100 de lei, pe baza unui consum estimat.

„Ultimul client din asociație și-a pus centrală, s-a debranșat. Am citit indexul în ziua respectivă și am făcut adresă către cei de la gaze să vină să ia contorul. După 10 zile, am primit factura asta, care evident este mare și nu corespunde cu consumul. Din 19 ianuarie, nu am mai consumat nimic! Am fost la sediul Distrigaz, le-am explicat situația și ne-au spus să nu plătim factura și să anunțăm din nou, după data de 25 februarie, probabil pentru că sunt foarte aglomerați”, a spus președintele Asociației 122, Neculai Mânza, pentru Viaţa Liberă.

CITEŞTE ŞI Pe fondul îngrijorărilor cu privire la livrările din Rusia, UE discută şi cu alţi furnizori de gaze

ENGIE: ”Contorul va fi ridicat pe 7 februarie”


"În data de 19.01.2022 a fost depusă cererea de reziliere a contractului de furnizare cu solicitarea ridicării contorului de gaze naturale ce deservea instalația de utilizare comună a imobilului, ținând cont de faptul că toate celelalte apartamente din cadrul asociației de locatari sunt contorizate individual. Această cerere se află în termenul legal de răspuns. În urma acestei cereri înregistrate, contorul de gaze naturale va fi ridicat de către un reprezentant Distrigaz Sud Rețele luni, 7 februarie (astăzi n. red.). De asemenea, a fost stornată și factura din data de 31 ianuarie, aceasta fiind emisă inițial pe un consum estimat. Astfel, în acest moment, nu mai există niciun debit restant pentru asociația de locatari în cauză”, a transmis biroul de presă al companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel