Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Facebook și Twitter, lovitură pentru Donald Trump

Este prima dată când Facebook îl cenzurează direct pe preşedintele Donald Trump
Este prima dată când Facebook îl cenzurează direct pe preşedintele Donald Trump

Facebook a eliminat miercuri de pe pagina preşedintelui american Donald Trump un videoclip ce încălca regulile reţelei sociale privind dezinformarea legată de pandemia de COVID-19, informează AFP. 

În fragmentul video eliminat, preşedintele republican explica pentru Fox News că este puţin probabilă contaminarea copiilor cu noul coronavirus deoarece copiii sunt imuni 'aproape complet', prin vârsta lor, la COVID-19.

'Acest videoclip conţine afirmaţii false conform cărora un anumit grup de persoane nu este susceptibil să contracteze COVID-19, ceea ce încalcă reglementările noastre privind dezinformarea periculoasă referitoare la boală', a declarat un purtător de cuvânt al reţelei sociale. Este prima dată când Facebook îl cenzurează direct pe preşedintele Donald Trump. Anterior, în cursul lunii iulie, platforma a adăugat o notă informativă la o postare a preşedintelui american care acuza că votul prin corespondenţă favorizează corupţia.

În iunie, platforma a eliminat reclame ale echipei de campanie a preşedintelui ce conţineau simboluri naziste. Aleşii democraţi şi societatea civilă consideră că Facebook tolerează prea mult afirmaţiile mincinoase sau defăimătoare ale liderului de la Casa Albă.

La rândul său, Twitter a interzis contului de campanie al lui Donald Trump (@TeamTrump) să continue să posteze până când nu elimină mesajul video în care preşedintele susţine că este puţin probabilă contaminarea copiilor cu noul coronavirus. 'Postarea încalcă regulile Twitter privind dezinformarea referitoare la COVID-19.

Proprietarul contului trebuie să retragă tweet-ul pentru ca să poată posta din nou', a explicat un purtător de cuvânt al companiei californiene. Postarea video a fost retrasă, dar Courtney Parella, o purtătoare de cuvânt din partea echipei de campanie a preşedintelui republican a reacţionat, făcând următoarea declaraţie: 'Preşedintele n-a făcut decât să enunţe un fapt: copiii sunt mai puţin susceptibili decât adulţii să contracteze coronavirusul'. 'Iată încă o dată dovada că Silicon Valley este părtinitoare împotriva preşedintelui. Regulile sunt aplicate doar într-un singur sens. Reţelele sociale nu sunt arbitrii adevărului', a continuat ea, informează Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy