Facebook. Sediul din Hamburg, vandalizat

Sursă:www.telegraph.co.uk
Sursă:www.telegraph.co.uk

În urmă cu două zile un grup de 15-20 de persoane, care purtau haine negre, având, totodată, capetele acoperite, au vandalizat sediul Facebook din Hamburg, Germania, declară Reuters.

Poliția a precizat că a fost lansată o investigație în acest caz. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că nu a fost rănită nicio persoană în timpul incidentului. Acesta nu a făcut comentarii privind posibilele cauze ale acestui act de vandalism. De asemenea, conducerea europeană a Facebook este investigată în prezent în Germania, sus suspiciunea că rețeaua de socializare ar fi eșuat în privința înlăturării unor mesaje care promovau discursuri rasiste.

Investigația a fost anunțată luna trecută, după ce mai mulți politicieni germani și celebrități și-au exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de comentarii în limba germană pe Facebook și pe alte rețele online de socializare împotriva străinilor, în timp ce această țară se luptă să facă față unui număr mare de refugiați.

Martin Ott, directorul Facebook pentru regiunea Europei de Nord, Centrală și de Est, care are sediul central la Hamburg, ar fi, la rândul său, vizat de această investigație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel