Facebook ar putea fi interzis în Rusia. Autoritățile ruse anunță inspectarea aplicației

După ce a blocat milioane de adrese IP folosite pentru a ocoli blocarea mesageriei Telegram, agenţia rusă de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor Roskomnadzor şi-a făcut miercuri publică intenţia de a "inspecta" Facebook până la sfârşitul anului, informează AFP. 

"Vom inspecta această companie (Facebook) înainte de sfârşitul lui 2018", a declarat Aleksandr Jarov, directorul Roskomnadzor, într-un interviu publicat de cotidianul rus Izvestia. 

"Un anumit număr de criterii trebuie să fie respectate, cum sunt localizarea pe teritoriul rus a bazelor de date ale cetăţenilor ruşi şi eliminarea tuturor informaţiilor interzise. Ei (Facebook) sunt deja în întârziere. Dacă toate criteriile sau unele dintre ele nu sunt întrunite (...), în mod evident va fi pusă problema blocării", a adăugat el. 

Potrivit Izvestia, până la 19,4 milioane de adrese IP au fost blocate în Rusia de Roskomnadzor în lupta sa împotriva mesageriei Telegram, marţi după-amiază, numărul lor scăzând la 16,4 milioane la sfârşitul zilei. 

Adresele vizate au fost folosite pentru a ocoli blocarea Telegram, demarată luni în urma unei decizii a justiţiei ruse din cauza refuzului mesageriei criptate de a furniza Serviciului Federal de Securitate (FSB) codurile ce ar permite citirea mesajelor utilizatorilor. 

Acțiuni în instanță 

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Agora, ai cărei avocaţi apără mesageria în justiţie, a anunţat miercuri dimineaţa că ia în considerare acţiuni în justiţie. "Vom aduna toate mărturiile şi faptele până la începutul lui mai şi îi vom cere procurorului general să verifice legalitatea acţiunilor Roskomnadzor", a anunţat Pavel Cikov, directorul Agora, pe Telegram. 

Cikov a declarat că se aşteaptă la "mai multe zeci de proceduri şi la un apel colectiv la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO)". 

"Telegram rămâne disponibilă pentru majoritatea rezidenţilor ruşi", şi-a exprimat la rândul său satisfacţia Pavel Durov, cofondatorul Telegram, pe contul său de Twitter, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel