Facebook, acuzații noi. Legislaţia privind confidenţialitatea, încălcată

Parlamentari britanici acuză Facebook de încălcarea intenţionată a legislaţiei privind confidenţialitatea.

Comisia pentru informatică, cultură, media şi sport a Camerei Comunelor din parlamentul britanic acuză Facebook de încălcarea 'intenţionată şi cu bună ştiinţă' a legislaţiei privind confidenţialitatea datelor şi concurenţa, informează DPA. Deputaţii susţin că firmele din media sociale trebuie să îşi asume răspunderea legală clară pentru conţinutul distribuit pe platformele lor.

'Firmele media sociale nu se pot ascunde susţinând că sunt doar o 'platformă' şi că nu au nicio răspundere privind reglementarea conţinutului site-urilor lor', arată un raport al comisiei publicat luni. Comisia a consultat multe e-mailuri interne ale Facebook înainte de a acuza corporaţia că modifică setările de confidenţialitate ale utilizatorilor pentru a transfera date celor care dezvoltă diferite aplicaţii. Deputaţii l-au acuzat şi pe fondatorul şi managerul general al Facebook, Mark Zuckerberg, de 'dispreţ' faţă de parlamentul britanic, deoarece acesta a refuzat să se prezinte în faţa comisiei şi nu a răspuns personal niciunei invitaţii a comisiei.

Citește și: Ce opțiuni sunt pentru Brexit, după voturile în Parlamentul britanic

Cod etic obligatoriu

Raportul a constatat că structura 'opacă' a managementului Facebook 'pare gândită să ascundă informarea despre anumite decizii şi responsabilitatea pentru acestea'. Comisia recomandă stabilirea unui cod etic obligatoriu, sub supravegherea unui organism de reglementare independent, pentru redactarea unui manual de comportamente acceptabile şi inacceptabile în mediile sociale.

'Procesul ar trebui să stabilească răspunderi legale clare pentru companiile de înaltă tehnologie, privind acţiunea acestora împotriva conţinutului confirmat ca nociv şi ilegal de pe platformele lor', susţin autorii. Organismul de reglementare ar trebui, după părerea lor, să aibă posibilitatea de a iniţia acţiuni judiciare 'cu perspectiva aplicării unor amenzi mari' companiilor care nu se conformează.

Citește și: Facebook Messenger, schimbare. Ce se întâmplă cu mesajele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel