EXTRĂDARE Ghiță. Ministerul Justiției transmite ce urmează

Justiție
Justiție

Ministerul Justiției a transmis un punct de vedere în cazul extrădării lui Sebastian Ghiță.

"Procedura extrădării este reglementată de Titlul II, Cap. II din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Extrădarea unei persoane din Republica Serbia se poate solicita în baza Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997.

Procedura extrădării este o procedură specială care priveşte persoane date în urmărire internaţională şi care s-au refugiat pe teritoriul altor state în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea unei pedepse.

În materia extrădării, Ministerul Justiţiei are atribuţia de a solicita extrădarea dintr-un stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională cu privire la care există confirmarea localizării sau arestării (în vederea extrădării) acelei persoane pe teritoriul statului solicitat.

[citeste si]

În conformitate cu dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 302/2004, de îndată ce instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă este informată despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române, aceasta stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea.

Ministerul Justiţiei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite prin lege după primirea încheierii definitive a instanţei de judecată, însoţită de documentele prevăzute de lege şi de instrumentul internaţional aplicabil.

Pe fond, soluţionarea unei cereri de extrădare se face în conformitate cu legislaţia statului solicitat", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Justiției.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy