Cele mai citite

Explozie puternică, bloc din Brăila. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

explozie_intr_un_bloc_de_locuinte_din_medgidia_cel_putin_12_persoane_au_fost_ranite_250141_08396100

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, marţi, în urma unei explozii produse într-un bloc din Brăila, în urma deflagraţiei fiind evacuate zeci de persoane din imobil. În cazul unora dintre acestea, le-a fost acordată asistenţă medicală după ce au făcut atacuri de panică.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian, explozia s-a produs marţi după-amiază pe strada Călăraşilor, în zona Tribunalului, într-un bloc la parterul căruia se află un restaurant.

Deflagraţia, care a fost urmată de incendiu, a avut loc într un apartament situat la etajul întâi al blocului, iar în urma acesteia proprietarul locuinţei şi-a pierdut viaţa.

De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate din imobil.

\"Şi-a pierdut viaţa un bărbat în vârstă, care în urma deflagraţiei a fost prins sub dărâmături. Au fost evacuaţi locatarii de la etajele superioare, gradual, în funcţie de nivel. Au fost evacuate zeci de persoane, copii, bătrâni, persoane adulte. Le-a fost acordată asistenţă medicală pentru că au făcut atacuri de panică. La faţa locului au primit oxigen şi calmante\", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Conform sursei citate, în urma exploziei şi a incendiului care a urmat a fost distrus apartamentul în care s-a produs deflagraţia, urmând să se stabilească dacă şi alte locuinţe din bloc respectiv au fost afectate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close