Explozie Arad. Percheziții la locuințele și firmele lui Ioan Crișan

Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

În aceste momente, sunt efectuate percheziții la locuințele și firmele afaceristului arădean Ioan Crișan, ucis în explozia mașinii pe care o conducea, potrivit Realitatea Plus.

Realitatea Plus informează, marți după-amiază, că sunt în desfășurare percheziții la locuințele și sediile firmelor afaceristului Ioan Crișan. Vorbim de 'cinci sau șase percheziții în Arad'.

Potrivit sursei citate, anchetatorii încearcă să găsească legături cu posibilele conflicte pe care le-ar fi avut omul de afaceri și speră să obțină probe care i-ar putea ajuta în continuarea cercetărilor.

Procurorii de la Parchetul General investighează cazul sub suspiciunea de omor calificat cu premeditare. 

„Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin”, a transmis, luni, 31 mai, Parchetul General.

O explozie, urmată de un incendiu și soldată cu un deces a avut loc sâmbătă dimineața în parcarea unui supermarket din municipiul Arad. La volan se afla Ioan Crișan, om de afaceri arădean, patronul firmei piscicole Crimatex.

Raportul necropsiei. Ioan Crișan a murit la câteva secunde după explozie

 

Raportul necropsiei arată că omul de afaceri Ioan Crișan, în vârstă de 66 de ani, a murit din cauza exploziei, la câteva secunde după deflagrație. 

Duminică, a fost finalizată cercetarea la fața locului, iar procurorul de caz a dispus realizarea mai multor expertize și constatări.

În acest caz, au fost audiate mai multe persoane.

„În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție și soluționării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică”, a precizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fiica afaceristului: Nu a primit niciodată mesaje de amenințare, nu avea probleme cu nimeni 

Sunt șocată de ce s-a întâmplat. Tata nu vorbea cu nimeni. Nu a primit niciodată mesaje de amenințare, nu era stresat, nu avea probleme cu nimeni. Într-adevăr, el a avut o pană la mașină și timp de câteva zile a avut mașina în hală. În săptămâna dinaintea accidentului, a dus mașina în service”, spunea zilele trecute fiica lui Ioan Crișan, pentru Antena 3. 

Conform acesteia, mașina tatălui său a fost în hala de pește mai multe zile, iar când a fost cu ea într-o vulcanizare, a avut o pană și nu a stat mai mult de 20 de minute. 

Ioan Crișan își sunase nepoțica cu o seară înainte de ziua în care a fost ucis. Soția afaceristului s-a mutat din apartamentul în care locuia alături de omul de afaceri, la fiica sa, dar, conform acesteia, nu li s-a spus, din partea anchetatorilor, acest lucru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel