Excursii culturale gratuite în București

Rodica Mitu / 29 iul 2018 / 22:00 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

În perioada 1 – 15 august 2018, se desfășoară procesul de înscriere pentru unitățile școlare ai căror elevi vor participa la excursii culturale gratuite în București, organizate în cadrul proiectului „ACCES: Porți deschise. Minți deschise”, implementat de Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

În urma acestui proces vor fi selectate 3 unități școlare ai căror elevi (max. 10/unitate școlară), însoțiți de unul dintre părinții lor și de un cadru didactic, vor lua parte la o excursie culturală cu o durată de 4 zile, în București. Toate costurile aferente deplasării sunt asigurate din bugetul proiectului, iar pe parcursul excursiilor elevii vor vizita 6 muzee și vor participa la 4 ateliere de dezvoltare personală, iar părinții acestora vor participa la cursuri de parenting.

De această oportunitate vor beneficia 30 de copii din mediul rural defavorizat, împreună cu părinții lor. Copiii vor face un tur cultural al Bucureștiului, iar cu sprijinul ONG-urilor active, vor participa la ateliere pe teme de interes asociate vârstei: stimularea creativității, încurajarea participării și educație civică, educație pentru sănătate, siguranță pe internet etc. Părinții vor participa la cursuri de educație parentală. Excursiile vizează în principal copiii aflați în situații defavorizate și care provin din zone marginalizate. Copiii din mediul rural au un acces limitat la spații culturale, iar în lipsa resurselor și a unei preocupări din partea părinților sau școlii pentru acest aspect, universul lor cultural se rezumă la biserica din sat, căminul cultural și sărbătorile locale, după cum arată Barometrul de Consum Cultural.

„Sunt prea mulți copii care nu au destule oportunități de dezvoltare. Unele familii reușesc decât în mică măsură să facă față ritmului alert al dezvoltării sociale, iar copiii vor resimți aceste lipsuri. Lipsurile înseamnă stagnare, iar stagnarea se transformă în temeri." – Magda Diaconiuc, fondator CERC.

Proiectul „ACCES: Porți deschise. Minți deschise" se desfășoară pe parcursul anului 2018 și urmărește familiarizarea copiilor cu spațiile culturale urbane și sporirea accesului la inițiativele și programele care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor, derulate de obicei pentru populația din mediul urban.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23