Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Examen TITULARIZARE 2020. Data la care ar putea avea loc

Examen Titularizare 2020. Organizarea examenului național de titularizare a fost deblocată, iar surse din sistemul de educație au dezvăluit data la care ar putea avea loc examenul. 

Examen Titularizare 2020. Examenul de titularizare ar putea avea loc în 29 iulie, au declarat, pentru Mediafax, surse din sistemul de educație. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede, printre altele, deblocarea organizării examenului național de titularizare în perioada stării de alertă.

Examen Titularizare 2020. Surse din sistemul de educație au precizat, pentru Mediafax, că examenul de titularizare, suspendat din cauza măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, ar putea fi organizat în 29 iulie.

Concursul a fost suspendat 

 

Examen Titularizare 2020. Concursul național de titularizare 2020 a fost suspendat în 17 iunie, potrivit Ordinului semnat de ministrul Educației, Monica Anisie, chiar înainte de începerea înscrierilor.

Examen Titularizare 2020. Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

Amendamentul inițiat de PSD

 

Examen Titularizare 2020. Potrivit unui amendament inițiat de senatorul PSD Mihnea Costoiu la legea pentru aprobarea OUG 58/2020, „pe durata stării de alertă, în instituțiile şi autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. [1] şi (2], precum şi la art. 11 si 12, precum şi posturile de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcţiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură”.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy