EXCLUSIV  Evenimentul Zilei, 28 de ani de la prima apariţie. Mirel Curea, întrebare CHEIE şi mesaj pentru noii jurnalişti

Cotidianul Evenimentul Zilei a împlinit, astăzi, 28 de ani de la prima apariţie. Cu acest prilej, jurnalistul Mirel Curea, redactor şef la EVZ, a transmis un mesaj noii generaţii de jurnalişti şi le-a adresat o întrebare foarte importantă.

"28 de ani în media au însemnat de fapt trei lumi. Lumea tiparului pe plumb, lumea computerelor, şi iată, acum, această lume a online-ului. Vedem că mai toate publicaţiile au trecut în online. Sigur că s-a pierdut mult din farmecul presei, dar totodată e o mare şansă să pui piciorul în viitor. Observ cu bucurie că mai toţi dintre noi, jurnaliştii care am apucat prima lume, cea a tiparului cu plumb, ne adaptăm foarte bine şi facem faţă noilor cerinţe, chiar dacă cu un gust amar. Eu am o foarte mare grijă. Sigur că memoria presei, aceea pe hârtie, aşezată pe raftul bibliotecilor sau ale depozitelor de rezervă, era o memorie mai sigură, pe hârtie. Ce se va întâmpla cu munca noastră, cea care e depozitată pe nişte servere de nu ştiu unde, în viitor, nu ştiu. Vine o pană de curent şi, la un pocnet din degete, dispare. Dar să fim optimişti, să avem încredere în ce vine după noi, pentru că aceleaşi întrebări şi le-au pus oamenii când au apărut radioul şi televiziunea. 

La cei 28 de ani pe care i-am împlinit, nici mulţi nici puţini, sper să se transforme în 38, în 48, şi sper ca jurnaliştii tineri, care vin pe urma noastră, să rezolve şi această mare grijă a veteranilor şi să dea un răspuns la această problemă. Ce se va întâmpla cu munca noastră? Când nepoţii noştri vor vrea să vadă ce scriam noi, vor avea unde să citească munca noastră? Istoricii viitorimii vor avea, se vor putea bucura, de munca noastră? Şi atunci, în loc să îmi spun mie, nouă, celor de la EVZ, un la mulţi ani, le spun celor tineri atât: mult succes!", a declarat Mirel Curea în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel