Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Evaluarea Națională, etapă specială. Anisie: Șanse egale tuturor copiilor

Monica Anisie, ministrul Educației, a precizat care este scopul organizării unei etape speciale a Evaluării Naționale. 

Scopul organizării etapei speciale a Evaluării naţionale, pe 29 iunie, pentru elevii identificaţi cu probleme de sănătate este de a da şanse egale tuturor copiilor, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, scrie Agerpres. 

Etapa specială, organizată în contextul pandemiei de COVID-19, este destinată numai copiilor bolnavi sau celor care se află în izolare sau carantină, precum şi celor care la triajul epidemiologic au peste 37,3 temperatura corporală, a amintit Anisie.

"Scopul organizării acestei etape speciale este tocmai acela de a da şanse egale tuturor copiilor. Vreau să precizez că această etapă specială se va organiza înaintea repartiţiei computerizate care se va realiza în data de 10 iulie. Prin urmare, toţi copiii absolvenţi de clasa a VIII-a au şanse egale pentru a participa la Evaluarea naţională", a susţinut ministrul.

Evaluarea naţională începe luni



Evaluarea naţională începe luni cu proba la Limba şi Literatura Română, iar accesul în centrul de examen se va face până la ora 8,30. La poartă vor fi cadre medicale, care vor face triajul epidemiologic. "Pentru acei copii care au temperatura corporală peste 37,3 recomand cadrelor medicale să repete succesiv de trei ori acel procedeu", a afirmat Anisie.

La Evaluarea naţională s-au înscris, potrivit ministrului, peste 172.532 de elevi absolvenţi de clasa a VIII-a, iar testele vor avea loc în peste 4.253 de centre de examen. Peste 75.000 de profesori participă la prima etapă a examenului, a precizat ministrul.

"Există peste 900 de elevi care susţin Evaluarea naţională în condiţii speciale, conform procedurii privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe", a menţionat Monica Anisie.

Lucrări corectate în alte județe 



Anul acesta, a punctat ea, toate lucrările vor fi evaluate în alt judeţ decât cel din care este elevul.

Marţi, este programată proba la Matematică, iar pe 18 iunie cea la Limba şi Literatura Maternă, unde s-au înscris peste 10.000 de elevi.

Pe 22 iunie vor fi afişate primele rezultate, iar pe 29 iunie va fi organizată a doua etapă. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy