Evaluarea națională. Elevii de clasa a II-a susţin proba la Limba română

Evaluare națională 2021 / Foto: Pexels
Evaluare națională 2021 / Foto: Pexels

Elevii de clasa a II-a susțin astăzi, 25 mai, proba la Limba română.

Elevii de clasa a II-a susțin astăzi, 25 mai, prima probă a Evaluării naționale. Probele scrise la Limba română şi Limba maternă (pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale) sunt programate marţi, transmite Agerpres. Testele de citire la aceste două discipline vor fi susţinute miercuri.

Toate probele, susținute cu prezență fizică



Proba de Matematică este programată joi, în timp ce proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura vineri.

"Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi", precizează Ministerul Educaţiei.

VEZI ȘI: BACALAUREATUL şi EVALUAREA NAŢIONALĂ 2021, cu prezenţă fizică. Sorin Cîmpeanu a făcut anunţul

Evaluarea națională, reguli principale



Testele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", mai precizează sursa citată.

VEZI ȘI: Scandal subiecte Evaluare Națională. Funeriu: Șoc și groază pe învățătoarele-caisă. Să facă o petiție pentru interzicerea lui Ion Creangă

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy