Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected]ews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Evaluarea Națională: 87,64% dintre candidaţii din București au medii mai mari sau egale cu 5. Sunt 224 de medii de 10

Un număr de 13.832 (87,64%) dintre candidaţii care au susţinut Evaluarea Naţională în Capitală au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, informează luni Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit IŞMB, 224 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10, scrie Agerpres. 

"Situaţia statistică generală arată că dintre cei 15.782 candidaţi prezenţi, 13.832 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 87,64%. Dintre aceştia, 224 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10", precizează IŞMB.

Rata de participare 

 

Rata de participare a fost de 98,61%, fiind 15.782 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 16.004 elevi înscrişi.

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 un număr de 14.602 candidaţi (92,37%), iar 898 au fost notaţi cu 10.

La proba de Matematică, 13.381 candidaţi (84,78%) au note peste sau egale cu 5, iar 791 au obţinut nota 10.

Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă



Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de luni, în intervalul orar 16,00 - 19,00, şi marţi, în intervalul orar 8,00 - 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iunie.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Naţională şi 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afişată după finalizarea contestaţiilor. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy