Evadat în 2019 din pușcărie, prins la furat într-o clădire din București

Un bărbat care a evadat în 2019 din Penitenciarul Arad a fost prins în noaptea de duminică spre luni în timp ce fura bani dintr-o clădire de birouri din Sectorul 4.

În noaptea de duminică spre luni, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de reprezentanții unei firme cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns in interiorul unei clădiri de birouri din sectorul 4, de unde sustrag bunuri.

Polițiștii ajunși la fața locului au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, care ar fi pătruns în clădire după ce a sărit gardul și a forțat o ușă de acces. Ulterior, acesta ar intrat în mai multe birouri de unde ar fi sustras o sumă de bani și două terminale mobile.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul figurează ca persoană urmărită, pe numele său fiind emis un mandat de arestare europeană, precum și un mandat de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de Judecătoria Sectorului 4.

„De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a evadat, la data de 12 iulie 2019 , în timp ce desfășura activități lucrative, acesta executând o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Arad în regim semideschis. De asemenea, autoritățile judiciare bulgare au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare pentru infracțiuni comise pe teritoriul acestei țări”, a transmis Poliția Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel