Evadat din închisoare din Spania, prins într-o comună din România

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au depistat un bărbat, de 39 de ani, care a evadat, în anul 2016, dintr-o închisoare din Spania.

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat, în localitatea Sărata, un bărbat, de 39 de ani, cetățean spaniol, care era urmărit internațional, conform unui comunicat de presă emis de Poliția Română. 

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind condamnat la 9 ani, 6 luni și 15 zile de închisoare pentru comiterea a 2 tâlhării săvârșite cu amenințări, prin utilizarea unui obiect periculos, tăinuire și trafic de substanțe narcotice care nu provoacă daune grave sănătății.

Evadat din 2016 

În mai 2016, bărbatul a evadat, rămânându-i de executat o pedeapsă de 3 ani, 2 luni și 17 zile de închisoare.

La data de 31 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, iar, ulterior, la data de 1 noiembrie, a fost prezentat Curții de Apel Cluj, care a dispus arestarea sa, pentru 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel