€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Europenii îşi caută suveranitatea digitală. Vor să scape de firmele de tehnologie din SUA - Reuters

mail_92837500 Sursa: Pexels
 

Din ce în ce mai mulţi europeni vor să scape de companiile de tehnologie din SUA. Fenomenul a fost denumit de Reuters drept "căutarea suveranităţii digitale". 

Totul pleacă de la un magazin din Berlin, condus de o organizaţie caritabilă numită Tapio, unde voluntarii îi ajută pe cei care vor să îşi cureţe telefoanele de programe dezvoltate de companii tehnologice din SUA. Iar de la preluarea celui de-al doilea mandat de către Donald Trump, numărul clienţilor a crescut.  

Interesul în servicii digitale europene a crescut simţitor în ultimele luni, arată date ale companiei de marketing digital Similarweb. Tot mai mulţi europeni caută servicii de e-mail, mesagerie şi chiar motoare de căutare care provin de la companii din afara SUA. 

"Este vorba despre concentrarea puterii în firme americane. Înainte, clienţii noştri erau oameni care vorbeau despre datele lor private. Acum avem clienţi care sunt conştienţi din punct de vedere politic şi se simt expuşi", a declarat Michael Wirths, fondatorul Tapio. 

CEO-ul Tesla, Elon Musk, proprietarul reţelei sociale X, a fost unul dintre consilierii de bază ai lui Donald Trump înainte ca cei doi să se certe, în timp ce şefii Amazon, Meta şi Alphabet au stat în poziţii fruntaşe la inaugurarea lui Donald Trump din ianuarie. Anterior, Joe Biden avertizase cu privire la un "complex tehnic industrial oligarhic". 

Motorul de căutare german Ecosia spune că are parte de o creştere a numărului de utilizatori, venită din partea celor care vor să evite motoarele de căutare americane Bing sau Google. 

"Cu cât mai rău e pentru ei, cu atât mai bine e pentru noi", a transmis Christian Kroll, fondatorul Ecosia. 

Datele celor de la Similarweb arată că numărul de căutări prin Ecosia din cadrul UE a crescut cu 27% de anul trecut, iar compania are acum 1% din piaţa motoarelor de căutare. 

Cifrele sunt, însă, în continuare mici. În februarie, pe Ecosia au fost înregistrate 122 de milioane de vizite din cele 27 de ţări europene, spre deosebire de 10,3 miliarde de vizite pe Google. 

Europenii, în căutarea suveranităţii digitale

Căutarea unor companii alternative în Europa a deschis o dezbatere spre "suveranitatea digitală", idee care pleacă de la ideea că economia şi securitatea Europei sunt ameninţate de SUA izolaţionistă. 

Spre exemplu, numărul utilizatorilor serviciului de e-mail ProtonMail, din Elveţia, a crescut cu 11,7% în martie 2025 faţă de martie 2024. În acelaşi timp. Gmail a pierdut 1,9% dintre utilizatori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close