Europarlamentare 2019. Sute de cetăţeni împiedicaţi să participe la vot

Ștampile vot FOTO AGERPRES
Ștampile vot FOTO AGERPRES

Organismul britanic de monitorizare a alegerilor consideră că problemele de înregistrare a cetăţenilor la alegerile europarlamentare desfăşurate joi în Marea Britanie se datorează timpului scurt pus la dispoziţie de guvern, ceea ce ar fi împiedicat sute de alegători europeni să participe la vot, transmite dpa.

'Suntem conştienţi că unii cetăţeni UE, rezidenţi în Marea Britanie, nu au putut vota astăzi şi înţelegem frustrarea cauzată de acest fapt', potrivit aprecierii Comisiei Electorale britanice. Mass-media britanică şi organizaţia The 3 Million, denumită astfel după numărul estimat de cetăţeni UE care trăiesc în Regatul Unit, susţin că sute de persoane au fost împiedicate să voteze la aceste alegeri deoarece nu au reuşit să se înregistreze la timp pentru a confirma că nu urmează să voteze într-o altă ţară europeană.

'Comunicarea din scurt a guvernului privind participarea Regatului Unit la aceste alegeri a avut impact asupra timpului lăsat la dispoziţie cetăţenilor de a conştientiza acest proces şi de a-l finaliza', a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Electorale. Într-o postare pe Twitter, The 3 Million susţine că autorităţile locale, guvernul şi Comisia Electorală au 'eşuat în pofida numeroaselor avertizări din ultimele şase săptămâni' în a se asigura că cetăţenii UE pot vota joi.

Pregătirile au început devreme, dar executivul de la Londra a confirmat participarea Marii Britanii la alegerile europarlamentare abia pe 7 mai, după ce premierul Theresa May a acceptat că nu va reuşi să obţină aprobarea Parlamentului pentru acordul de retrage a Regatului din UE înainte de 23 mai. Purtător de cuvânt al Comisiei Europene (COM), Margaritis Schinas, a declarat că rapoartele pe această temă vor fi investigate de COM, evidenţiind în acelaşi timp că guvernele naţionale sunt responsabile de organizarea procesului electoral. Când liderii UE au fost de acord în martie să amâne ieşirea Marii Britanii din UE, unul din considerente a fost ca 'termenele să permită organizarea alegerilor europene pe teritoriul acestui stat', a precizat Schinas. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel