Europa trebuie să îşi reducă drastic consumul de gaze naturale în lunile următoare, avertizează Agenţia Internaţională a Energiei

FOTO PIXABAY
FOTO PIXABAY

Europa trebuie să îşi reducă drastic consumul de gaze naturale în lunile următoare, pentru a se pregăti pentru ceea ce este posibil să fie o "iarnă lungă şi dură", a declarat luni directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, informează Bloomberg.

Chiar dacă Uniunea Europeană a făcut unele progrese în diversificarea surselor de aprovizionare dincolo de Rusia, principalul său furnizor, orice viitoare livrări din această ţară sunt extrem de incerte, iar o oprire completă a livrărilor nu poate fi exclusă, a avertizat Fatih Birol.

Acest avertisment vine într-un moment în care canicula agravează cea mai importantă criză energetică înregistrată de Europa în ultimele decenii, punând noi cereri pe centralele de gaze pentru a răcori locuinţele şi birourile. Livrările de electricitate sunt la limită, deoarece temperaturile ridicate duc la diminuarea producţiei turbinelor eoliene, iar centralele nucleare au probleme din cauza scăderii nivelului apelor râurilor, o problemă care afectează şi livrarea de cărbune către termocentrale.

Recursul la furnizorii alternativi de gaze nu va fi de ajuns. Chiar dacă Norvegia şi Azerbaidjanul vor livra la capacitate maximă, livrările din nordul Africii sunt aproape de nivelul din ultimii ani, iar importurile de gaze naturale lichefiate sunt deja la un nivel record, a spus Fatih Birol. Potrivit calculelor IEA, o cantitate de aproximativ 12 miliarde metri cubi de gaze naturale trebuie economisită în următoarele trei luni, adică echivalentul a 130 de tancuri încărcate cu gaze lichefiate.

"Primul pas imediat spre umplerea depozitelor europene de gaze la un nivel adecvat, înainte de venirea iernii, constă în reducerea consumului actual de gaze al Europei şi punerea gazelor economisite astfel în depozite. O parte din aceste lucruri se întâmplă deja, din cauza preţului ridicat al gazelor, dar este nevoie de mai mult. Reduceri suplimentare semnificative sunt necesare pentru a pregăti Europa de o iarnă lungă şi dură", a declarat Fatih Birol.

Potrivit directorului IEA, chiar dacă Europa va reuşi să îşi umple depozitele de gaze până la 90% din capacitate, există în continuare "un risc crescut al unor întreruperi în aprovizionare dacă va avea loc o oprire completă a livrărilor ruseşti". În plus, riscurile sunt şi mai mari dacă livrările ruseşti vor fi oprite înainte ca Europa să poată să îşi asigure un grad de umplere a depozitelor de gaze de 90%, a adăugat Fatih Birol.

Comisia Europenă urmează să dea miercuri publicităţii un set de măsuri urgente pentru întreaga economie, inclusiv blocarea termostatului în clădirile publice la 19 grade în timpul iernii şi la 25 de grade în timpul verii, pentru a face faţă impactului unei posibile întreruperi complete a livrărilor de gaze din Rusia.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Oprirea livrărilor de gaze ruseşti ar anula 1,5% din PIB-ul UE - cel mai rău scenariu

O oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti către Uniunea Europeană ar putea reduce Produsul Intern Brut al UE cu până la 1,5%, dacă iarna următoare va fi una geroasă iar regiunea nu va reuşi să adoptă măsuri preventive pentru a economisi energia, conform celor mai recente estimări ale blocului comunitar.

Potrivit unui document de lucru consultat de Bloomberg News, Comisia Europeană urmează să lanseze un avertisment potrivit căruia, în eventualitatea unei ierni obişnuite, oprirea livrărilor de gaze ruseşti ar reduce PIB-ul UE cu 0,6% până la 1%.

Executivul comunitar lucrează deja la un set de recomandări către statele membre, inclusiv blocarea termostatului în clădirile publice la 19 grade în timpul iernii şi la 25 de grade în timpul verii, pentru a contracara impactul unei posibile întreruperi complete a livrărilor din Rusia, principalul furnizor de gaze al UE.

'Un răspuns UE coordonat înainte de venirea iernii şi solidaritatea între statele membre ar limita impactul negativ asupra PIB-ului şi locurilor de muncă creat de o posibilă perturbare majoră', se arată în documentul de lucru al Comisiei intitulat 'Save gas for a safe winter ' (-'Economisiţi gaze pentru o iarnă sigură'-nr.).

Potrivit Executivului comunitar, prin luarea de măsuri în avans în sensul reducerii cererii, în eventualitatea unei ierni obişnuite, ar putea fi limitat impactul negativ al unei opriri a livrărilor de gaze ruseşti asupra PIB-ului la doar 0,4%.

Principala provocare la adresa Uniunii Europene pentru iarna care vine este să se asigure că vor exista suficiente rezerve de gaze pentru a trece de momentul de vârf pentru consumul de energie termică şi electricitate.

Dacă anul trecut gradul de umplere a depozitelor era cu 10 puncte procentuale mai mic decât în perioada 2015-2018, în prezent sunt în linie cu media multianulă, adică la peste 63%, echivalentul a 46 de zile de consum în timpul iernii, potrivit unui document UE, care este posibil să sufere modificări înainte de publicarea sa programată pentru ziua de miercuri.

Simulările efectuate de operatorii de sistem din UE arată că, în cazul unei întreruperi complete a livrărilor de gaze ruseşti începând cu luna iulie, gradul de umplere a depozitelor ar putea coborî până la 65% - 71% la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar fi semnificativ mai puţin decât ţinta de 80%.

Asta semnalează că ar putea exista un deficit de 30 de miliarde de metri cubi de gaze în perioada iernii, în scenariul unor condiţii meteo normale şi aprovizionare continuă cu gaze lichefiate, ceea ce înseamnă un risc foarte mare de golire a depozitelor de gaze în mai multe state membre în luna aprilie 2023, arată documentul consultat de Bloomberg.

'Plecând de la ipoteza unor condiţii stricte pe pieţele internaţionale de gaze, reumplerea depozitelor în vara lui 2023 ar fi foarte dificilă şi asta ar afecta, pe cale de consecinţă, pregătirile pentru următorul sezon de iarnă.

Gradul de umplere a depozitelor în luna octombrie 2023 ar putea să fie de doar 41%', subliniază Comisia. Reducerea livrărilor de gaze ruseşti afectează deja 12 state membre astfel că, luna trecută, Germania a decis să ridice starea de alertă la nivelul de 'alarmă'. Potrivit documentului consultat de Bloomberg, per total, livrările de gaze ruseşti în luna iunie au fost la mai puţin de 30% faţă de media din 2016 până în 2021, scrie Agerpres.

Producția de gaze rusești, cele mai mici cote din 1989. Gazprom- cele mai mici cifre de producție din istorie, potrivit propriilor statistici ale companiei

Oprirea gazului în țările europene a dus industria rusă de gaze într-un impas nemaiîntâlnit de la sfârșitul Războiului Rece până în prezent.

După ce a oprit aproape toate gazoductele care duc spre Europa, permițând doar o mică pompare de-a lungul rutei ucrainene, Gazprom este nevoită să închidă capacitatea de producție cu viteză pe care statisticienii nu au întâlnit-o vreodată în cei 33 de ani de istorie modernă a companiei.

În aprilie, Gazprom a redus producția cu 10% (la 40,4 miliarde de metri cubi pe lună), în mai - cu 14% (la 36 de miliarde de metri cubi pe lună), în iunie - deja cu 30% (la 27 de miliarde de metri cubi), rezultă din statisticile proprii ale companiei.

În prima jumătate a lunii iulie, scăderea producției s-a accelerat până la 37%. Gazprom a produs 11,3 miliarde de metri cubi față de 18 miliarde în aceeași perioadă din 2021. Ca total cumulat pentru al doilea trimestru, Gazprom a pierdut 20% din producție, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată de la înființarea companiei în 1989.

10 țări europene au au primit interdicție de la Kremlin, pentru că au refuzat schema de plată cu conversia în ruble prin Gazprombank. Țările care au fost de acord, printre care Germania, Italia și Austria, primesc jumătate din volumele obișnuite.

În iunie, Gazprom a vândut doar 7,9 miliarde de metri cubi țărilor din afara CSI, ceea ce este cu 49% mai puțin decât în ​​aceeași lună a anului 2021. Până la jumătatea lunii iulie, scăderea s-a accelerat la 60% (3 miliarde de metri cubi în prima jumătate a anului).

În ceea ce privește volumul anual - 72 de miliarde de metri cubi - exporturile de gaze rusești s-au prăbușit la nivelurile din prima jumătate a anilor 1980. Producția proprie a Gazprom s-ar putea dovedi a fi cea mai scăzută din istorie dacă compania o va lăsa la nivelul actual până la sfârșitul anului.

Anul trecut, Gazprom a produs 514,8 miliarde de metri cubi, în timp ce producția totală de gaze din Rusia a ajuns la 791 de miliarde de metri cubi prin furnizori independenți.

Situația este critică nu numai pentru țările europene, dintre care unele depind de aprovizionarea Rusiei, ci și pentru Gazprom, care se sinucide ca exportator de gaze, spune Mikhail Krutikhin, partener al RusEnergy, notează Moscow Times.

Nu are alternative reale pe alte piețe decât Europa, subliniază Krutikhin: China este acum aprovizionată cu aproximativ 15 miliarde de metri cubi de gaz pe an, adică o zecime din volumul care a mers în Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel