Eurolines, decizii privind rezervările turistice pe destinația Turcia

Siguranţa turiştilor a fost întotdeauna principala prioritate a grupului de firme Eurolines/TUI TravelCenter (din care mai fac parte şi Nova Travel şi Danubius Travel), precizează compania în cadrul unui comunicat de presă, subliniind, totodată, și deciziile grupului privind rezervările turistice pe destinaţia Turcia, luate în urma tuturor consultărilor, dar și a informaţiilor primite de la autorităţi şi de la parteneri.

După incidentele din Turcia am urmărit secundă de secundă ca turiştii noştri să nu fie expuşi niciunui pericol.

În toate destinaţiile operate de noi, grupul nostru de firme are proprii ghizi şi personal care cunosc ţara, limba, obiceiurile şi au contacte locale foarte bune. La fel se întâmplă şi în Turcia. Aceştia au informat toţi clienţii la faţa locului şi sunt prezenţi în hoteluri. Serviciul amintit se adresează clienţilor care au optat pentru turismul organziat, "de tip pachet" oferit de firmele Grupului Eurolines", precizează comunicatul citat.

Referitor la zborurile Eurolines către Antalya şi Bodrum, după eșuarea loviturii de stat din Turcia, acestea s-au desfăşurat fără întreruperi şi fără incidente, deciziile fiind luate în concordanţă cu recomandările instituţiilor statului român şi statului turc, precum şi în urma informaţiilor venite pe mai multe căi din destinaţiile de vacanţă.

90% dintre românii nu au renunțat la rezervările pentru vacanța în Turcia

"Doar un număr restrâns de turişti a preferat să renunţe la vacanţele planificate în Turcia. Peste 90% dintre turiştii cu rezervări ferme, făcute pentru Antalya şi Bodrum au plecat în ultima săptămână spre destinaţiile lor de vacanţă. Nici un turist aflat la destinaţie nu a făcut uz de oferta noastră de a se repatria mai devreme. Situaţia în resorturi este calmă, serviciile sunt prestate la standardele normale, conform contractelor", asigură grupul, detaliind ulterior deciziile luate privind rezervările turistice pe destinaţia Turcia:

- Turiştii cu plecări în data de 16.07, 17.07. şi 18.07.2016 care nu au dorit să plece au avut posibilitatea să fie rerutaţi sau să li se storneze fără costuri facturile;

- După data de 18.07.2017, politica de rerutare şi stornare fără costuri nu a mai fost prelungită;

- Pentru toate rezervările pe destinaţia Turcia , exceptând Istanbul, cu plecare după data de 18.07.2017 se aplică termenii contractuali;

- Turiştii care au intrări la hoteluri din Istanbul până la (şi incluzând) 31.07.2016 şi care au rezervat numai hotelul, pot storna factura de cazare sau se pot reruta fără costuri suplimentare;

- Pentru toţi clienţii care au rezervări de pachete turistice în Turcia, rezervări pentru zboruri de conexiune via Istanbul, precum şi DOAR zboruri către Istanbul nu se acceptă stornări fără costuri, ci se aplică termenii contractuali.

Eurolines explică deciziile luate

Eurolines își argumentează deciziile, precizând că: incidentele au fost limitate la două oraşe, Ankara şi Istanbul, MAE nu a avut motive să interzică călătoriile în Turcia, cu atât mai puțin în zona de coastă a țării unde situația a fost calmă, dar și că schema de rerutari şi stornări fără costuri, aplicată de grup în primele 3 zile de după eveniment a fost benevol alcătuită şi implementată în mod exclusiv ca semn de înţelegere şi bună voinţă, fără niciun fel de constrângere legislativă sau contractuală.

"Nu a existat forţă majoră şi nici "starea de urgenţă" nu are cum să influenţeze o astfel de etichetare, măsura fiind una ce ţine de politica internă a statului turc şi care nu va afecta în nici un fel circulaţia turistică (vezi declaraţie ambasador);

Pentru că nu sunt interzise zborurile şi nu sunt avertizări de a nu zbura, companiile de zbor nu oferă stornări sau rerutari gratuite, motiv pentru care suntem şi noi obligaţi să aplicăm condiţiile contractuale;

Pentru că nu există forţă majoră şi starea de urgenţă nu afectează turiştii şi cetăţenii străini în general, hotelurile nu aplică stornări şi rambursări gratuite (sumele de bani fiind deja virate către hoteluri), motiv pentru care nici noi nu putem aplica o politică de stornare fără costuri;

Sintagme folosite de către clienţii noştri, precum "atenţie sporită", sunt utilizate atât în mass-media, cât şi pe site-uri oficiale şi fac referire la Ankara şi la Istanbul. Ele duc la recomandarea de a sta în hotel şi de a evita aglomeraţiile publice în Turcia", se mai spune în comunicatul Eurolines.

Compania de turism notează și că se aşteaptă o stabilizare şi liniştire progresivă în următoarea perioada, adăugând că turiștii plecați în vacanță în resorturile din Antalya şi Bodrum prin firmele Euolines au parte de una relaxantă.

"Urmărim cu mare atenţie şi suntem informaţi de către autorităţi cu privire la evoluţie şi cel mai mic semnal care ar indica vreun pericol pentru turiştii noştri ne va duce la luarea unor măsuri corespunzătoare imediate", transmit repezentanții Eurolines, care dau asigurări clienților lor că vor face tot ce lei stă în putinţă pentru a le asigura, în siguranţă, o vacanţă plăcută în Antalya sau Bodrum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel