Miercuri, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, autoritățile au intervenit pentru a-l opri de la îmbarcare pe Eugen Sechila, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Călin Georgescu....
Update 20:20: Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, Eugen Sechila voia să se vadă la Oradea cu preotul Ciprian Mega, care a intrat în vizorul anchetatorilor după și-ar fi incendiat propria mașină. Biserica l-a acuzat că ar fi un cal troian al Rusiei și a fost suspendat oficial de la slujire. Mega le-a solicitat credincioșilor să-l susțină pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, iar Biserica l-a acuzat că are viziuni rebele, anarhice și extremiste.
Update 19:20: Sechila a ajuns la PICCJ sub escortă.
Eugen Sechila este cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Georgescu, fiind supranumit "umbra" acestuia, după ce a fost văzut alături de fostul candidat prezidențial într-un interviu public. Fost membru al Legiunii Străine, ulterior s-a implicat în organizarea unor tabere paramilitare. De asemenea, Sechila face parte din asociația "Gogu Puiu". Legăturile sale cu trecutul legionar sunt consolidate prin căsătoria cu Elena Sechila (fosta Puiu), nepoata lui Gogu Puiu și actuala președintă a asociației care poartă numele bunicului său.
În timpul campaniei electorale, Eugen Sechila a jucat un rol esențial în coordonarea procesului de colectare a semnăturilor pentru susținerea candidaturii lui Călin Georgescu. Mai mult, se pare că relațiile dintre cei doi nu se rezumă doar la aspecte politice, ci și la legături financiare. Conform declarației de avere a lui Călin Georgescu, soția sa, Cristela Georgescu, a primit sume de bani de la o adresă unde, potrivit unor surse, oamenii erau sfătuiți să trimită semnături centralizate de Sechila.
Miercuri, Parchetul General a anunțat oficial declanșarea unui proces penal împotriva lui Călin Georgescu, acesta fiind acuzat de săvârșirea a șase infracțiuni grave, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false.
Citește mai multe aici: Călin Georgescu, pus sub acuzare. Anunțul Parchetului: Șase infracțiuni / E pus sub control judiciar
Un episod controversat din trecutul lui Georgescu este un interviu acordat chiar soției lui Sechila, Elena Sechila, în urmă cu patru ani, în care fostul candidat prezidențial a făcut declarații elogioase despre mișcarea legionară. Interviul a fost publicat pe pagina de Facebook a Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, iar Georgescu a susținut că "mișcarea legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată (...), se va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român".
După punerea sub acuzare, lui Călin Georgescu i-au fost impuse mai multe restricții. Printre acestea se numără interdicția de a părăsi țara, obligația de a informa autoritățile despre orice schimbare de domiciliu și interdicția de a utiliza rețele sociale pentru a posta conținut cu caracter legionar, fascist, rasist sau xenofob. De asemenea, acesta trebuie să se prezinte periodic la autoritățile competente și nu are voie să dețină sau să poarte arme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News