Estonia va devansa cu șase luni președinția sa prin rotație pentru a înlocui Marea Britanie în fruntea Consiliului Uniunii Europene, în al doilea semestru din 2017, după ce Londra a renunțat oficial la aceasta, au confirmat marți cele 28 de state membre ale UE.
Ele au făcut oficializat astfel, în scris, o decizie a ambasadorilor celor 28 de state membre anunțată la 20 iulie. De asemenea, au aprobat propunerea ca toate președințiile Consiliului UE să fie devansate cu jumătate de an în ordinea prevăzută în prezent.
Croația, ultima țară care a aderat la UE în 2013 și care nu era înscrisă în calendar până în prezent, va asigura președinția în primul semestru din 2020, potrivit comunicatului Celor 28.
Cu același prilej, statele membre au dezvăluit calendarul pentru perioada cuprinsă între 2020 și 2030.
Țara care deține președinția prin rotație are misiunea de a organiza reuniunile celor 28 de state membre. Ea stabilește agenda discuțiilor și dă astfel un anumit impuls subiectelor tratate. De la 1 iulie, Slovacia asigură această președinție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu