Eşti student la Universitatea Bucureşti? Când începe cazarea în cămine şi câte locuri sunt disponibile

studenti
studenti

Universitatea Bucureşti pune la dispoziţia studenţilor, în anul universitar 2011 - 2012, un număr de 5.354 locuri în căminele proprii, cazările urmând să fie făcute în intervalul 27 septembrie - 4 octombrie, informează, vineri, Universitatea Bucureşti.

Universitatea Bucureşti precizează într-un comunicat că distribuţia locurilor de cazare s-a făcut către facultăţi ţinând cont de principiul proporţionalităţii, în funcţie de numărul de studenţi înscrişi finanţaţi de la buget, scrie Mediafax.

Repartizarea studenţilor fiecărei facultăţi în cămin se face de către o comisie pe facultate, coordonată de prodecanul cu probleme studenţeşti.

Conform metodologiei de cazare, la evaluarea şi aprobarea cererilor de cazare, Comisia va avea în vedere drept criterii performanţele profesionale şi situaţia socială/materială a studentului.

Media minimă pentru a obţine un loc de cazare din partea Facultăţii este stabilită de Consiliul Facultăţii la propunerea Comisiei, iar această medie trebuie obţinută până la sfârşitul sesiunii de toamnă.

"Aceste norme se impun obligatoriu, rămânând la latitudinea comisiei de cazare să stabilească condiţii suplimentare ca de ex: continuitatea pe loc, media minimă pentru acordarea dreptului de cazare. Pentru studenţii etnici români, situaţiile se vor examina cu atenţie, cererile putând fi respinse numai în cazul unor situaţii profesionale extrem de slabe. La criteriul social se încadrează studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, cei proveniţi din centre de plasament sau din plasament familial, precum şi studenţii cu situaţii sociale dificile", precizează Universitatea Bucureşti.

Pot primi cazare în căminele Universităţii Bucureşti, studenţi români din cele trei cicluri de studiu (licenţă, master, doctorat) şi studenţi de etnie română, bursieri ai statului român pentru care Universitatea din Bucureşti s-a angajat să asigure cazare. În limita locurilor rămase, comisia de cazare mai poate aproba cazarea cadrelor didactice tinere.

Tariful de cazare lunar va fi stabilit de către Serviciul Social, în funcţie de costurile legate de acoperirea utilităţilor, de salarizare a personalului, de întreţinere şi reparaţii curente ce revin pentru un loc de cazare, diferenţiat pe grad de confort şi subvenţia acordată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

"Plata tarifului de cazare se face lunar la administraţia căminului între datele de 20 şi 30 ale lunii în curs, cu excepţia lunii octombrie, care se plăteşte în momentul cazării. Pentru neplata tarifului de cazare în termenul menţionat, se percepe o penalizare de 0,5 la sută la suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere. Neachitarea sumei în termen de 90 de zile se sancţionează cu evacuarea din cămin, în condiţiile stabilite de Biroul Senatului Universităţii, pentru acoperirea pagubelor produse în cămine", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel