Este oficial: Medicii de familie nu semnează noul contract cadru

medic_de_familie_consult
medic_de_familie_consult

Reprezentanţii medicilor de familie au anunţat oficial, miercuri, că nu semnează noul contract cadru şi că, de la 1 iunie, vor lucra în regim exclusiv privat, în afara contractelor cu casele de asigurări.

"Pentru început, în prima perioadă de protest, pacienţii vor fi primiţi şi consultaţi gratuit de către medici, iar dacă doresc accesul în sistemul de sănătate așa cum îl vede CNAS, îi vom îndruma către sediile caselor judeţene şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru că acolo sunt banii pe care îi plătesc pentru asigurări de sănătate", se arată într-un comunicat al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi al Societăţii Naționale de Medicina Familiei (SNMF).

În opinia medicilor de familie, modificările aduse contractului cadru, publicate la 31 mai 2011 în Monitorul Oficial, rezolvă câteva dintre numeroasele probleme cu care se confruntă sistemul medical, însă, proiectul de norme înrăutăţeste o situație deja dezastruoasă a medicinei de familie din România şi consfinţeste lipsa totală de contact cu realitatea a decidenţilor din sănătate.

"Nu au fost luate în considerare soluțiile noastre, nu am primit niciodată răspuns, nu au existat consultări, nici măcar pentru ultimul proiect de norme de pe 26 mai, propuse de CNAS. Propunerile noastre au fost depuse încă din luna martie la Comisiile de Sănătate din Camera Deputaților, dar au fost luate în considerare doar de Senat și transformate în amendamente la actele emise de Ministerul Sănătăţii, în ceea ce privește cardul de sănătate, centrele de permanență și reconversia profesională. Camera Deputaților este însă camera decizională", se mai arată în comunicat.

Medicii de familie mai spun că ei lucrează în folosul pacienților, nu pentru CNAS, iar încheierea contractului este doar modalitatea prin care le pot oferi pacienților asigurați drepturile cuvinte. "De asemenea, reamintim CNAS că administrează banii plătiți de populație pentru sănătate. Dacă acest contract nu poate fi încheiat, asigurații vor fi îndreptățiți să meargă cu chitanțele pentru serviciile medicale și medicamentele cumpărate la preț integral către CNAS pentru decontare.

Suntem convinși că este momentul unei schimbări în sistemul sanitar românesc și mai ales în privința importanței acordate asistenței medicale primare, baza tuturor sistemelor de sănătate", mai spun reprezentanţii medicilor de familie.

Citeşte şi:

Blocaj în spitale. Lăsate fără contract cu CNAS, timp de două săptămâni nu vor putea cumpăra nici măcar o tabletă de paracetamol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel