Este OFICIAL! Decizia SUA în relația cu OMS după lovitura lui Trump

Preşedintele Donald Trump a retras oficial Statele Unite ale Americii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care o acuză că a gestionat greşit pandemia de coronavirus, a anunţat marţi un senator american, relatează AFP. 

'Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie', a scris pe Twitter Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul SUA.

Potrivit Fox News, Administrația Trump a notificat oficial cu privire la retragerea din OMS. Totodată, sursa citată mai precizează că administrația de la Casa Albă a comunicat, de asemenea, Congresului SUA decizia oficială privind retragerea din OMS începând cu iulie 2021. 

Senatorul democrat  Bob Menendez a confirmat pe pagina oficială de Twitter că Administrația Prezidențială a înștiințat Congresul cu privire la această decizie.

Trump, un critic acid al OMS, a acuzat din nou în cursul săptămânii trecute Organizația Mondială a Sănătății de manipulare în criza coronavirusului și de poziționare pro-chineză.

VEZI ȘI Unde s-a AJUNS! Trump va lua FOC când va vedea asta - VIDEO

Casa Albă acuză OMS a ignorat rapoartele din Taiwanului cu privire la apariţia virusului. SUA consideră totodată că OMS a fost prea indulgentă cu autorităţile chineze în ceea ce priveşte modul de gestionare a pandemiei de COVID-19.

Președintele american a sistat finanțarea către OMS după izbucnirea pandemiei, amenințând că aceasta va fi întreruptă permanent dacă Organizația nu va adopta reformele solicitate de Washington.  OMS nu a precizat cum intenţionează să acopere pierderile de fonduri în urma retragerii SUA, cel mai mare contributor al său.

SUA au fost statul care a deținut principala contribuție la OMS, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari pe an. În comparație, China, pe care Trump o acuză că e protejata OMS în pandemia de COVID-19, finanțează Organizația cu 50 de milioane de dolari pe an. Anticipând decizia Washingtonului, Beijingul promite o infecție de fonduri de până la 2 miliarde de dolari către OMS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel