EXCLUSIV  EROUL ZILEI: Vasile, șofer de troleibuz. A returnat o geantă plină cu bani: ”Plângea. Mi-a mulțumit nespus”

Rusu Vasile - șoferul de troleibuz din Cluj, care a făcut un gest de milioane
Rusu Vasile - șoferul de troleibuz din Cluj, care a făcut un gest de milioane

Un șofer de troleibuz din Cluj-Napoca a făcut un gest de milioane. 

O tânără din Manchester, Anglia, care studiază la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, a avut șocul vieții sale, uitându-și geanta în mijlocul de transport în comun.

Studenta s-a urcat într-un troleibuz, la stația Piața Mărăști. Când a ajuns la destinație, aceasta și-a uitat geanta, în care se afla suma de 3.200 de lire sterline, precum și 2.200 RON, pe scaunul din mijlocul de transport în comun. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 4 decembrie 2019. Însă, întâmplarea s-a încheiat cu un deznodământ fericit datorită șoferului de troleibuz, care a făcut un gest de milioane, un gest care ar trebui să ne dea de gândit. Acesta ne-a mărturisit, în exclusivitate, întâmplarea: ”Ieri, 4 decembrie 2019, a urcat în troleibuzul nr. 5, la stația Piața Mărăști, o tânără din Anglia împreună cu un prieten. M-a întrebat care este stația cea mai apropiată de Unirii. S-a așezat pe scaunele din față și a coborât la stația indicată pentru a ajunge la destinație. După un timp, am observat că și-a uitat geanta pe scaun. Am anunțat la dispecerat. Cred că și ea a anunțat pierderea la un alt coleg.”

”Ideea este că totul s-a încheiat într-un mod fericit. După 1 oră, m-a așteptat tot în stația Mărăști și i-am returnat geanta. Mi-a spus că avea în aceasta, pe lângă actele de identitate, suma de 3.200 de lire sterline și 2.200 RON. Plângea! Mi-a mulțumit nespus!' a declarat Rusu Vasile, șofer CTP Cluj, pentru DC News.

”Din martie 1985 lucrez în cadrul Compania de Transport Public Cluj-Napoca. De-a lungul timpului, am găsit mai mulți bani uitați în troleibuz și i-am returnat. Niciodată nu te poți bucura de astfel de bani pierduți din simplul motiv că nu sunt ai tăi.” a mai adăugat Rusu Vasile pentru DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel