EPOPEEA negocierilor POST-BREXIT. Un nou episod - Boris Johnson și Charles Michel

Liderii instituţiilor europene au convenit cu prim-ministrul britanic Boris Johnson să discute pe 15 iunie, prin videoconferinţă, despre stadiul negocierilor privind relaţia post-Brexit între cele două părţi, a anunţat joi pe Twitter purtătorul de cuvânt al Consiliului European, relatează AFP.

Aceste discuţii, primele la acest nivel, vor avea loc în contextul în care negocierile asupra unui acord, în special comercial, între Regatul Unit şi UE sunt total blocate, cu circa şase luni înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie. Un eşec al negocierilor între Regatul Unit, care a părăsit UE pe 31 ianuarie, şi cei 27 ar avea consecinţe economice potenţial devastatoare, agravate şi mai mult de criza provocată de pandemia de coronavirus.

Ce au discutat la telefon Boris Johnson și Charles Michel



"În urma unei conversaţii telefonice cu prim-ministrul britanic, Boris Johnson, preşedintele Consiliului European, Charles Michel a convenit să evalueze pe 15 iunie după-amiază stadiul" discuţiilor privind relaţia post-Brexit, a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Charles Michel, Barend Leyts.

"Reuniunea la înalt nivel între Regatul Unit şi Comisie este acum confirmată pentru 15 iunie. Delegaţia UE va fi formată din preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi Charles Michel", a anunţat şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, pe Twitter.

Negociatorul şef european, Michel Barnier, va fi prezent



Negociatorul şef european, Michel Barnier, va participa şi el la această reuniune, potrivit unei surse europene. Între timp, Londra şi Bruxellesul au programat un "calendar intensificat" pentru negocierile lor în luna iulie, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic citat de Reuters.

De pe 29 iunie, discuţiile vor avea loc timp de o săptămână la fiecare cinci săptămâni, într-un mix de runde de negocieri oficiale şi reuniuni de grup faţă în faţă mai mici la Londra şi Bruxelles, în funcţie de evoluţia pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel