Epidemie de gripă. 97.930 de cazuri în această săptămână

gripă
gripă

Activitatea gripală a avut un trend descrescător în săptămâna 11 - 17 februarie, menţinându-se în continuare peste nivelul aşteptat şi cu extindere naţională, iar numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute înregistrat la nivel naţional a fost de 97.930, informează joi Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit INSP, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă, iar rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost de peste 45%. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 97.930, cu 27,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (134.992) şi cu 5,8% mai mic decât cel din săptămâna anterioară (103.996), relevă sursa citată. S-au înregistrat la nivel naţional 1.534 de cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării. Au fost înregistrate, de asemenea, 45 de cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu 24 mai puţine faţă de săptămâna anterioară şi la fel ca în aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

147 de decese

De la începutul sezonului 2018 - 2019 au fost înregistrate 147 de decese confirmate cu virus gripal. Până la data de 17 februarie au fost vaccinate antigripal 1.306.165 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, precizează sursa citată. Specialiştii recomandă populaţiei consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicaţie de spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică folosinţă sau tuse/strănut la nivelul regiunii interne a articulaţiei cotului); igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului; evitarea aglomeraţiilor; triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie; continuarea vaccinării antigripale; expunerea de materiale informative (pliante, postere) în locuri publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel