Epidemia de Ebola din Africa s-ar putea propaga rapid

Virusul mortal Ebola s-ar putea propaga rapid, au avertizat luni autoritățile sanitare americane, solicitând celor care călătoresc în Africa occidentală să ia maximum de precauții, în contextul celei mai severe epidemii din istorie.

”Probabilitatea ca această epidemie să se extindă în afara Africii occidentale este foarte scăzută”, a apreciat totuși Stephan Monroe de la Centrele de control și prevenire a bolilor (CDC), citat marți de AFP.

Însă situația ”evoluează repede”, iar CDC trebuie să fie pregătite să facă față posibilității ca un călător bolnav să aducă boala în Statele Unite. 'Îngrijorarea noastră este ca epidemia să nu fie 'replantată' în altă parte, ca un incendiu de pădure care pornește de la un singur copac, prin scântei', a adăugat Monroe. 'Este ceea ce s-a întâmplat în Liberia', a mai spus el, amintind că nu s-au mai constatat cazuri de Ebola în țară timp de 21 de zile, perioada de incubație a bolii, dar că au apărut totuși noi cazuri. 'Au fost cazuri 'replantate' de oameni care au trecut granița, așa încât putem spune că nu vom putea controla epidemia până când nu vom identifica și stopa fiecare sursă de transmitere', a subliniat specialistul.

VEZI ȘI: Doi americani, dintre care unul este medic, infectaţi cu virusul Ebola în Liberia

Liberia a anunțat luni închiderea unei părți a frontierelor, în încercarea de a opri propagarea epidemiei de febră Ebola, care s-a soldat până acum cu 670 de morți în trei țări și care continuă să se extindă, cu primul caz confirmat săptămâna trecută în Nigeria. Epidemia s-a declanșat la începutul anului în Guineea, extinzându-se apoi în Liberia și Sierra Leone, în cele trei țări vecine existând la data de 23 iulie 1.201 cazuri, dintre care 672 mortale, potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Au fost contaminați și doi americani, dintre care unul medic, implicați în combaterea epidemiei. Ei au fost plasați în carantină.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau țesuturile persoanelor sau ale animalelor infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragii, vărsături și diaree, iar rata mortalității la om este între 25 și 90%. Până acum nu există niciun vaccin omologat împotriva bolii, încheie AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel