EXCLUSIV  Emil Boc, încurcat de eșarfa tricoloră la Ziua Culturii. Vântul a doborat și steagurile de lângă el - Video

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a avut parte de un moment neplăcut de Ziua Culturii Naționale, fiind la un pas să îi cadă în cap steagurile amplasate lângă el, iar eșarfa tricoloră de pe umeri i-a fost suflată de vântul puternic.

În timpul discursului rostit, în fața Teatrului Național din Cluj, lângă statuia lui Mihai Eminescu, primarul a avut parte de un moment mai puțin plăcut. Vântul i-a suflat eșarfa tricoloră, care i-a cazut de pe umeri, și a fost la un pas să fie lovit de steagurile de pe stativul de lângă el, doborâte, de asemenea, de o rafală de vânt.

VIDEO cu momentul îl vedeți de la minutul 3 și 10 secunde:

După acest moment, primarul Clujului a mai rostit câteva cuvinte, dar și a încheiat alocuțiunea după doar 4 minute și 55 de secunde, fapt neobișnuit deoarece discursurile edilului sunt, de obicei, mult mai lungi.

Manifestările de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, au avut loc în fața Teatrului Național din Cluj-Napoca, lângă statuia poetului Mihai Eminescu, unde au fost depuse și coroane de flori. Acestea au fost și ele răsturnate de vântul puternic, fiind ulterior luate de pe cadrul metalic obișnuit și așezate în poziție orizontală pe pavajul din fața statuii.

La finalul ceremoniei, s-a desfășurat și un micro-recital liric, din poeziile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga, susținut de către câțiva elevi de la Colegiul de servicii în turism 'Napoca'.

CITEȘTE ȘI: Eminescu și poate cel mai frumos loc din România, detalii neștiute. Ziua Culturii Naționale - 15 ianuarie 2022

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională și se celebrează anual pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic. A fost aleasă această dată întrucât reprezintă ziua nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.

Poetul Liviu Mățăoanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a vorbit despre semnificația acestei zile și despre rolul lui Eminescu în desăvârșirea culturii românești.

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, România celebrează Ziua Culturii Naționale, data fiind aleasă pentru că reprezintă ziua în care s-a născut Mihai Eminescu. Într-un interviu exclusiv pentru DC News, poetul Liviu Mățăoanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a relatat evenimente mai puțin știute despre viața marelui poet:

„Pentru cultura română, Mihai Eminescu reprezintă Universul în jurul căruia se mișcă toate forțele culturale din România. Nu întâmplător a fost aleasă ziua lui Mihai Eminescu drept Ziua Culturii Române. S-au avansat mai multe zile de naștere, însuși poetul a dat o altă zi, mai ales luna decembrie 1849 fiind citată, deși există o mențiune că s-ar fi născut în 1848. Rămâne dată stabilită 15 ianuarie, ziua în care a fost înregistrată nașterea la Biserica Uspenia din Botoșani în prezența tatălui lui Eminescu, botezul fiind înregistrat o săptămână mai târziu, la 21 ianuarie. A trăit 39 de ani, până la 15 iunie 1889.

„Și mai potoliți-l pe Eminescu ăsta!“

„A fost un adept al Partidului Conservator, împotriva unor tendințe liberale din epocă. A fost un jurnalist de temut. Gazetăria pe care a făcut-o este un jurnalism de cea mai înaltă calitate. Era un adversar redutabil. Exista și replica celebră în vremea aceea: Și mai potoliți-l pe Eminescu ăsta! Era greu de oprit, redacția s-a reformat la un moment dat, iar directorul și redacția l-au flancat să nu mai publice împotriva guvernelor din perioada aceea. Nu s-a putut, el a scris tot în stilul care l-a caracterizat. Așa erau vremurile atunci, iar ceea ce a rămas astăzi, este poezia extraordinară pe care a scris-o. El nu a scris pentru cineva anume, el a scris la cel mai înalt nivel. Asta se referă atât la nivel academic, cât și la nivelul unei elite intelectuale românești, dar are și câteva texte de poezie pentru copii, a cuprins o gamă largă. Pentru orice om trecut de 14 ani, Eminescu e inteligibil.“, a spus poetul Liviu Mățăoanu.

„Aș sugera, mai ales în vremurile acestea de pandemie când oamenii nu mai pot să facă excursii acolo unde doresc să facă, ar putea să viziteze locurile unde a trăit Eminescu, de pildă Ipoteștiul. Este un centru de studiu foarte important, dar pot să vadă obiectivele palpabile, casa, cu multe elemente originale, se mai găsește și casa ultimului administrator al terenurile familiilor Eminovici, se mai găsesc două biserici, inclusiv cea a familiei Eminovici, mai sunt mormintele familiei Eminovici, iar la aproximativ 2,5-3 km se află pădurea în care a copilărit el, dar și lacul cu nuferi.

E un lac superb care ar fi bine să fie vizitat la sfârșitul primăverii. Este o zonă de vis și este și o datoria a noastră ca să cunoaștem centrul universului culturii române“, a mai declarat Liviu Mățăoanu. Vezi articolul integral, aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel