Elmar Brock, enervat că UE amână implementarea sancțiunilor împotriva Rusiei

Uniunea Europeană ezită să implementeze un nou set de măsuri punitive împotriva Rusiei, deși acesta a fost deja adoptat, ajungând astfel bătaia de joc a Moscovei, crede șeful comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, creștin-democratul german Elmar Brock.

Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a anunțat marți că liderii europeni au adoptat noi sancțiuni economice împotriva Rusiei. Acestea vor intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, etapă pe care UE a decis s-o amâne pentru a evalua armistițiul din Estul Ucrainei. Uniunea Europeană și-a declarat disponibilitatea de a anula o parte sau chiar întregul pachet de sancțiuni dacă situția din Ucraina se destinde.

Decizia a survenit după ce state UE precum Finlanda, Cehia și Ungaria au exprimat rezerve față de escaladarea sancțiunilor, temându-se de efectele economice negative asupra propriilor țări, dar și asupra păcii fragile din Ucraina.

UE amână sancționarea Rusiei, ca urmare a opoziției mai multor țări

"Uniunea Europeană a decis cu unanimitate, luni, să aplice sancțiuni mai dure împotriva Moscovei. Aceste penalități trebuie publicate fără întârziere în Jurnalul Oficial al UE pentru a intra în vigoare imediat. Dacă UE adoptă penalități, fără să le implementeze, ajunge bătaia de joc a Moscovei și stârnește râsete pretutindeni. Nu există motive să mai așteptăm", a spus Elmar Brock, citat de Die Welt

Germanul spune că toate țările care blochează implementarea unor noi sancțiuni ar trebui să se ralieze majorității.

Federica Mogherini însă, proaspăt numită Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, vede lucrurile într-o altă optică. Ea crede că amânarea este corectă deoarece este necesar să trimitem "mesaje încurajatoare" pentru o posibilă pace în estul Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel