ELIBERARE SORINA PINTEA. Decizia instanței

Curtea de Apel București a luat o decizie după contestația depusă de Sorina Pintea la măsura arestului preventiv. 

CAB a decis ca Sorina Pintea să fie eliberată. Fostul ministru va fi cercetat sub control judiciar în următoarele 60 de zile, conform Digi24. Decizia intră în vigoare de astăzi, este de astăzi, iar în cel mult câteva ore, Sorina Pintea va pleca acasă, mai transmite sursa citată. 

Curtea de Apel Bucureşti rămăsese în pronunțare cu privire la decizia ce o privește pe fostul ministru al Sănătății. Sorina Pintea, acuzată într-un dosar de corupție instrumentat de DNA, a făcut contestație la măsura arestului preventiv. Diagnosticată cu o boală autoimună, ea a fost transportată de mai multe ori la spital, din momentul arestului. 

Acuzațiile DNA

”În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect "proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente", încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.” arată comunicatul DNA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel