Elevii ar putea primi calificative de tip admis sau respins la disciplina Educație pentru viață

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina Educație pentru viață, care va fi predată modular, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. 

Cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică până în data de 24 august. Acestea pot fi ajustate, în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ, informează Edupedu.

Iată ce prevede proiectul de lege la art. 62 alin. (7): „Rezultatele evaluării pentru fiecare modul din cadrul disciplinei școlare „Educație pentru viață” se exprimă prin calificative de tip „Admis” / „Respins”. 

De menționat este că în proiectul Legii învățământului preuniversitar nu apare ce se întâmplă cu cei care primesc calificativul „respins”.

În document sunt enumerate modulele pe care le cuprinde disciplina Educație pentru viață:

educație pentru mediu;

educație pentru sănătate;

educație financiară;

educație juridică;

educație antreprenorială;

educație tehnologică;

educație rutieră;

educație civică;

educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică;

egalitate de gen;

gândire critică;

oratorie și dezvoltare personală;

securitate cibernetică;

educație pentru alimentație sănătoasă 

„Planurile –cadru ale învățământului primar, secundar inferior și liceal includ „Educația pentru viață” ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, având incluse module, adaptate vârstei și nivelului educațional, în concordanță cu profilul absolventului. Disciplina „Educația pentru viață” va include module de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă și alte module care pot fi stabilite prin ordin al ministrului educației”, potrivit art. 62 alin. (6) din documentul citat.

Încă din iunie 2021 ministrul Educației a vorbit despre faptul că Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală la care părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie.

Art. 70 alin. (3) lit. (f): „la disciplinele care fac parte din ariile curriculare „Arte” și „Educație fizică și sport” și la alte discipline stabilite prin ordin al ministrului educației, se acordă calificative de tip „Admis ”/ „Respins”, cu excepția învățământului vocațional, la care rezultatele evaluării se exprimă prin note de la 1 la 10 pentru profilul corespondent fiecărei arii curriculare.”

Reamintim că, în luna iunie, ministrul Educației propunea acordarea de calificative „admis/respins” la muzică, desen, educație fizică, în gimnaziu, ca o rezolvare pentru „goana după note”, în cadrul unei conferințe de presă la sediul Ministerului Educației. În august 2020 problema introducerii de calificative la aceste discipline, între care era inclusă și religia, a fost pusă oficial la nivelul Ministerului Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel