Elev din Constanța, la un pas de sinucidere. Consiliul Județean al Elevilor, solicitare către Ministerul Educației

Consiliul Județean al Elevilor Constanța adresează o solicitare Ministerului Educației după ce un elev de la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța a încercat să își ia viața, aruncându-se de la etajul II al instituției.

'Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, structura care reprezintă drepturile și interesele elevilor la nivelul judeţului Constanţa, îşi exprimă profunda indignare cu privire la incidentul petrecut în cadrul Liceului Teoretic „George Călinescu”, în care un băiat de clasa a VI-a s-a aruncat de la etajul al II-lea al clădirii.

Pentru ca traseul educațional al elevilor să fie unul prielnic, profesorii trebuie să își centreze atenția asupra elevilor ca indivizi, sa înţeleagă toate frământările prin care trec cei aflaţi în dificultate și să identifice mecanisme relevante prin care să le acorde sprijin în soluționarea problemelor. Cadrele didactice trebuie să fie pregătite pentru a analiza, sub o formă complexă, aceste aspecte, cu scopul de a genera soluții pertinente.

Totodată, reprezentanții elevilor constănțeni condamnă ferm lipsa de consiliere psihologică calitativă în unitățile de învățământ, acolo unde există chiar și peste 1000 de elevi arondați la un psiholog școlar, ceea ce provoacă, în multiple situaţii, imposibilitatea de a desfășura servicii de consiliere pentru fiecare elev.

Ca să se dezvolte prielnic, elevii au nevoie ca școala să le asigure acestora oportunitatea de a beneficia de toate resursele necesare unei formări armonioase. De asemenea, este imperios necesar modificarea cadrului legislativ care prevede că trebuie să existe un consilier școlar la 800 de elevi, întrucât este aproape imposibil ca un psiholog să își gestioneze resursele de timp și energie pentru fiecare dintre aceștia.

Solicitare către Ministerul Educației privind psihologii școlari

„Considerăm că proporțiile majore ale incidentului care a avut loc în cursul zilei de ieri, în care un elev de gimnaziu a încercat să-și ia viața aruncându-se de la etajul II al școlii în care învață, trebuie să reprezinte un puternic semnal de alarmă. Evenimentul descrie întru totul carențele sistemului educațional, precum lipsa consilierilor școlari care să-și centreze atenția pe cazurile particulare ale fiecărui elev, nicidecum să aibă arondați chiar și peste 1000, așa cum se întâmplă în prezent.

În nenumărate cazuri, atât problemele întâmpinate în relaţia cu familia, cât şi stresul acumulat la școală şi alte tensiuni dobândite din diverse surse pot afecta profund performanţele şi randamentul acestora, dar şi echilibrul lor personal. De aceea, şcoala trebuie să ocupe rolul unui garant permanent al stabilităţii individuale a fiecărui elev, nu doar al unei instituții care să le asigure formarea pe plan educaţional”, declară președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Silviu Morcan.

Astfel, solicităm public Ministerului Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, să deblocheze cât mai multe posturi de psihologi școlari, având în vedere interesul prioritar al beneficiarilor primari ai educației, care au dreptul la integritate psihică asigurată de personal specializat. În contextul actual,  această temă sensibilă continuă să fie ignorată de către factorii decizionali, deoarece aspectele de ordin psihologic încă sunt privite cu reticenţă în educaţia românească.' potrivit unui comunicat al Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel