Elena Udrea, despre fuziunea PNL-PDL: Regret că s-a ajuns aici

Liderul PMP, Elena Udrea, regretă că "PDL a acceptat să-şi piardă numele".

"Oameni care şi-au ratat obiectivele, au dezamăgit electoratul, care maschează eşecul propriu în fruntea partidelor pe care le conduc prin această grăbită fuziune, care n-are încă un scop pentru electorat, afirmă de pe-acum: noi nu colaborăm. Să fie sănătoşi! Noi, dacă în turul doi ar intra alt candidat decât candidatul nostru, evident că am susţine candidatul de dreapta. Şi aşa mi se pare logic să spună şi cei de la PNL-PDL", a declarat Elena Udrea la RFI.

"Referitor la fuziunea dintre cele două partide, la o primă vedere ea pare un proiect care să dea speranţă dreptei româneşti. Problema noastră, a celor de la Mişcarea Populară nu este ce fac cei de la PNL şi PDL, dacă fuzionează sau nu şi în ce fel. Că PDL a acceptat să-şi piardă numele, asta este până la urmă problema celor din PDL. Sigur, eu ca fost membru PDL, regret faptul că s-a ajuns aici, însă nu e problema noastră.

Citește și: Fuziunea PNL - PDL, scenariul lui Tăriceanu: Blaga, șeful suprem

Problema noastră şi a electoratului de dreapta este ce îşi propune acest nou partid, pentru că până la acest moment, nu am auzit ce susţin oamenii aceştia, noul partid se dezice, nu se dezice de ce s-a întâmplat în 2012, care sunt valorile, care sunt proiectele pe care le va susţine mai departe noul partid (...). Noi avem în acest moment doar o construcţie pur politică, în care se pare că nişte lideri au încercat să-şi acopere eşecul de la europarlamentare, dar nici un mesaj pentru electoratul de dreapta", a mai spus liderul PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel