Elena Cristian, despre moartea lui Florin Condurățeanu: De asta ne este așa greu să vorbim despre el

Foto: captură România TV
Foto: captură România TV

Elena Cristian, redactorul șef DC Business, a vorbit despre moartea fulgerătoare a jurnalistului Florin Condurățeanu. 

Elena Cristian, redactorul șef DC Business, a mers la sicriul lui Florin Condurățeanu ce a fost depus la Casa Presei. Într-un interviu pentru România TV, jurnalista a explicat de ce le este tuturor atât de greu să vorbească despre Florin Condurățeanu la timpul trecut. 

”E foarte greu și astfel de momente sunt grele, am lucrat ore în șir cu el, stătea la redacție peste program, avem multe amintiri. Îmi amintesc ce fericit a fost în 2015 când i s-a oferit cufărul cu amintiri, a povestit multe momente frumoase pe care le-a trăit… Un om minunat! Nu, nu ne-a ajutat doar pe noi care îl sunăm, colegi, cunoscuți, ajuta pe toată lumea. De asta ne este așa greu să vorbim despre el și sunt convinsă că de acolo, de sus, el vede și aude toate aceste povești frumoase care se spun despre el și sunt convinsă că, de fapt nu și-ar fi dorit să fim îmbrăcați în negru. La mine e o coincidență, pentru că nu am vrut să mă îmbrac așa. Nu l-am văzut niciodată îmbrăcat în negru”, a declarat Elena Cristian. 

Florin Condurățeanu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști din România, iar vestea morții lui a șocat pe toată lumea. Gazetarul a încetat din viață, luni, 28 iunie, la vârsta de 71 de ani, din cauza unui stop cardio-respirator, chiar în brațele propriului său fiu. Mâine, la ora 12:00, la Cimitirul Bellu, va fi înmormântarea lui Florin Condurățeanu. 

CITEȘTE ȘI: Florin Condurățeanu, ultimele cuvinte înainte să moară. Fiul lui, mărturie dureroasă: A spus un singur lucru care m-a copleșit

Victor Ciutacu, cu drapelul la înmormântarea lui Florin Condurățeanu

Victor Ciutacu a mers la căpătâiul lui Florin Condurățeanu unde a aprins o lumânare, a lăsat o floare albă, dar a pus și un tricolor din mătase peste sicriul fostului jurnalist.

Un moment emoționant în care, cu ochii în lacrimi, Victor Ciutacu și-a găsit cu greu cuvintele. 

CITEȘTE ȘTIREA AICI: Victor Ciutacu, cu drapelul la înmormântarea lui Florin Condurățeanu. Moment emoționant

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel